Călătoria lui Gruber

• Nu ştiu prea multe despre Radu Gabrea şi operele sale cinematografice. L-am văzut de vreo două ori la televizor, în cadrul unor emisiuni ale TVR şi mi-a plăcut, pentru modestia şi onestitatea domniei sale. Am înţeles că a emigrat din România la începutul anilor ’70, stabilindu-se în Germania, ţara de origine a mamei. Am citit că a făcut un film remarcabil despre Rainer Werner Maria Fassbinder , Un bărbat ca Eva (Ein Mann wie EVA) (1984), şi că acesta ar fi capodopera sa. Nu am văzut, spre ruşinea mea, nici Struma, documentarul realizat în 2000 şi nici lungmetrajul Noro, difuzat în 2002.
• Am văzut, cu vreo doi ani în urmă, Cocoşul decapitat, ecranizarea romanului omonim al lui Eginald Schlattner. Mi s-a părut un film ok, mai ales pentru faptul că prezenta o Românie interbelică din care nu făceau parte ţăranii abrutizaţi, legionarii monstruoşi, moşierii haini, artiştii famelici şi politicienii corupţi. Era un fragment de Românie interbelică din care dispăruse înjurătura. Filmul mi-a plăcut şi pentru felul în care a pus problema evreului şi a antisemitismului, adoptând o poziţie vag neutră, delicată, care nu-i arăta spectatorului, cu degetul, care-s băieţii buni şi care-s cei răi. Şi mai am un argument pentru acest film, Axel Moustache, tânărul actor care a interpretat rolul adolescentului sedus de naţional-socialism: are un chip făcut pentru cinema şi un talent autentic. 

• Călătoria lui Gruber face parte din seria de filme pe care Radu Gabrea a dedicat-o antisemitismului interbelic. Ciclul acesta mai cuprinde documentarul Struma (2000) şi Cocoşul decapitat (2008), mai sus pomenite. Filmele acestea sunt curajoase, deoarece niciun cineast român nu a mai încercat să trateze delicata şi inconfortabila (pentru noi) problematică a antisemitismului. Ştiu, vor sări unii, în filmele vechi ale lui Sergiu Nicolaescu apar nenumărate scene în care ne sunt descrise crimele legionarilor, însă există atâta prost gust şi vulgaritate în creaţiile acestui regizor încât prefer să nu le iau în seamă.

• Călătoria lui Gruber se concentrează asupra unui episod al biografiei lui Curzio Malaparte, care, în iunie 1941, aflat în drum spre frontul răsăritean, trece prin Iaşi în timpul pogromului antievreiesc. Peripeţiile româneşti ale marelui ziarist şi scriitor sunt povestite în romanul Kaputt, publicat chiar în timpul războiului (1943). Aflat în România, Malaparte este chinuit de o alergie groaznică, pe care medicii români nu reusesc să o stopeze. Un medic din Bucureşti i-a recomandat să consulte un cunoscut alergolog din Iaşi, Iosif Gruber, singurul care putea să dea de hac supărătoarei suferinţe. Numai că Iosif Gruber este evreu, iar a căuta şi a găsi un evreu în zilele pogromului de la Iaşi era riscant şi nebunesc, aproape o cauză pierdută. După peripeţii administrative nenumărate, Malaparte ajunge la medic, scăpat, întâmplător, de la moarte.

• Subiectul şi, pe alocuri, ritmul mi se par a fi singurele merite ale filmului. Aproape că nu există timpi morţi în acest film, ceea ce se întâmplă rar în peliculele noastre . Şi jocul lui Claudiu Bleonţ este de bun, actorul făcându-şi treaba foarte bine în rolul locotent-colonelui Coca Niculescu, exemplar tipic al ofiţerimii româneşti a timpului – vulgar, viclean şi umil când este cazul (scenele în care colonelul german şterge pe jos cu demnitatea lui de şef al garnizoanei Iaşi şi-l pune să refacă raportul deoarece este plin de greşeli sunt antologice) . Jocul lui Florin Piersic, interpretul lui Malaparte, este onest, însă lipsit de strălucire, fiind tras în jos de corsetul lingvistic  şi de cel regizoral. Despre prestaţia lui Marcel Iureş (Iosif Gruber) nu se poate vorbi, partitura sa având dimensiunea atomului. Total neinspirată mi s-a părut distribuirea lui Alexandru Bindea în rolul consulului italian la Iaşi, deoarece joacă  fals şi vulgar pe tot parcursul filmului.

• Ceea ce m-a nemulţumit profund a fost viziunea strâmbă a regizorului, care nu vrea să rişte nimic, nu pune accentul pe vreo idee, repetă anumite secvenţe ( cea a peretului pătat de sânge apare de mai multe ori) şi nu-şi poate afirma intenţiile. Sau poate că nu a avut vreuna Însă eu, banal privitor de filme, nu pot înţelege cum de poţi rata astfel un subiect/scenariu atât de generos când ai 45 de ani de experienţă în cinema. Înţeleg că Malaparte suferea acut din cauza alergiei şi că dorea, cu orice preţ, să-l găsească pe Gruber, însă nu pot să cred că un scriitor şi un ziarist de curajul său a fost mut în faţa atrocităţii comise de germani şi de slugile lor supuse, valahii. Omul ăsta a fost închis de nenumărate ori în vremea lui Mussolini, l-a sfidat pe Duce şi  l-a supărat pe Papă, a fost exilat şi i-a făcut barbari pe nemţi în articolele şi cărţile scrise în timpul războiului : un astfel de om nu a putut fi mut în faţa acelor crime. 

***

Mi-ar plăcea să văd un film despre zilele petrecute de contele Tolstoi pe tărâmuri româneşti în 1854, despre beţiile şi nopţile&banii pierduţi la cărţi, despre luptele sale cu viciile. Şi despre încercarea sa disperată de a găsi un medic care să-l scape de durerile de dinţi.