miercuri, 15 februarie 2012

Cioburi 5

Presimţirile poeţilor sunt aventurile uitate ale lui Dumnezeu. ”(Elias Canetti, Provincia omului)

Julian Green : Ceea ce ma retine sa vorbesc despre religie este ca in mine exista un fanatic atipit pe care nu vreau sa-l trezesc. …În mine nu mai există nici macar acest fanatic : sunt sterp,  fără greutate si rece.

„Dacă tot coboară din maimuţă, omul poate şi să urce la loc".(Buster Keaton, citat de Radu Paraschivescu într-un articol publicat în Adevărul)

Democrației românești i-au plăcut întotdeauna adjectivele. A fost, pe rând, națională, balcanică, populară, originală, impotentă, etc. Acum, cred că cel mai potrivit adjectiv care poate fi alăturat  tipului de democrație de care avem parte este perversă.

Omul cel mai nefericit: cel care nu mai are ce să aștepte.

Aș dori să întâlnesc acel creator (scriitor, regizor,muzician, pictor, etc) care declară deschis că un contemporan este mai talentat, mai bun decât el. Aș socoti această declarație drept primul semn al normalității pe care l-am găsit într-o revistă culturală românească.

În țărișoara noastră, cum îi spunem de 1 decembrie, anormal nu este să înjuri, să scuipi, să nimicești un om, să fii porcos, ci să nu faci toate pomenite mai sus.

A bârfi pe cineva înseamnă a-ți plimba limba printre măruntaiele lui.


***

Ești un prost
, chiar nu înțeleg de ce primești salariul!,
mi-a zis șeful astăzi,
iar eu îmi tot repet de atunci că
trăiesc în cea mai frumoasă dintre lumile posibile.
Ești un loser! Uită-te la tine, fraiere!,
mi-a aruncat printre dinți colegul spilcuit
ca un secretar mason,
iar eu îmi tot spun de atunci
că nu-i lume mai frumoasă decât asta.
Banca îmi ia banii pe rate și facturi,
hipermarketul golește complet portofelul,
iar mintea mea repetă că nu-i lume mai frumoasă ca asta.
Președintele îmi  repetă că sunt un trântor și-un bugetofag,
adjunctul lui îmi spune să devin un om serios și să pun mâna pe lopată,
iar mintea mea merge în gol precum
un patefon stricat ce repetă aceeași melodie:
trăiesc în cea mai frumoasă dintre lumile posibile.

Stau pe marginea patului şi-mi tot repet
că trăiesc în cea mai frumoasă dintre lumi
 -cerul e sus , soarele iese dintre neguri  în fiece zi,
 inima pământului  bate în ritmul ei egal și etern, -
însă nu știu de unde vine neliniștea asta
 ce se lăţeşte ca un vagin în care încap
toate înfrângerile lumii.

luni, 30 ianuarie 2012

Îndeletniciri (joacă à la Tadeusz Rózewicz)

Printre multele îndeletnici pe care le am

în calitate de om  se numără
și aceea de a iubi.

Am uitat, însă,
să o mai fac

risipit fiind
 între griji mărunte

și datorii și mai mărunte,
între ceea ce am fost cândva

și ceea ce nu voi putea fi vreodată.
Dintr-o regretabilă eroare,

am ajuns să confund acest
nobil sentiment,

iubirea,

cu o obligație  ce vine
de la poeții trecutului,

profesorii mei
și diverse voci  familiale.

Totul se va schimba de acum:
mă apuc de iubit cu încredere,

cu nebunia celui ce nimic
nu mai are a pierde,

disperat.

vineri, 20 ianuarie 2012

Okarazu Rushio 8

Nici un cuvânt frumos astăzi,

Doar raza soarelui

Risipind ceața.



Asta  nu-i viață adevărată!,

Zise copilul,

În timp ce povestea se sfârșea.




Ca într-o schiță de Cehov:

Doamnă plimbând cățelul

Pe strada pustie.


luni, 16 ianuarie 2012

Mihai Eminescu

 
Odă (în metru antic)
 
Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei ‘nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Până-n fund băui voluptatea morţii
Ne-ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re-nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri linişiti, pe mine
Mie redă-ma!

vineri, 13 ianuarie 2012

Nadar

Jurnalist, scriitor, boem, inventator, fotograf, revoluționar anarhist, stâlp al cafenelelor pariziene,proprietar de atelier fotografic, organizator de expoziții de fotografie și pictură (faimoasa expoziție a impresioniștilor, prima în fapt, din 1874, a fost organizată în atelierul său), aventurier și spion pe teritoriul pruscac (în timpul războiului franco-prusac din 1870-1871),  Nadar a fost una dintre acele figuri obișnuite pentru vremea sa, secolul al XIX-lea, ființe care armonizau într-un fel unic  interese și abilități diverse și contradictorii. Când s-a stins, în 1910, Nadar ( pseudonim al lui Gaspard-Félix Tournachon) avea 90 de ani și lăsa în urma sa o arhivă fotografică fără egal. Marile personalități ale culturii și politicii franceze din a doua jumătate a secolului al XIX-lea au fost imortalizate de aparatele lui Nadar. Suita artiștilor fotografiați de Nadar pare : Balzac, Theophile Gautier, Gérard de Nerval, Gustave Courbet, Charles Baudelaire, Sarah Bernard, Eugenè Delacroix,  Ivan Turgheniev, George Sand, Jules Verne, Camille Corot, Gustave Doré, Georges Clemenceau, Claude Monet, ș.a..
Memoriile sale înregistrează o parte din istoria de început a artei fotografice și descriu, cu lux de detalii, marile proiecte ale lui Nadar: fotografiile făcute din balon, fotografiile realizate în subteranele Parisului, fotografierea luii Balzac și neîncrederea acestuia în imaginile înregistrate de aparat, ș.a.
Un scurt fragment:


După umila mea părere, din această harababură de oameni și lucruri, de efervescențe, bolboroseli și zgură în care se lăfăie la vedere nebunia deconcertantă și absurdul, merită să spun ce mă surprinde cel mai tare: în nimic și pentru nimic nu mai există respect.

Respectul e mort și îngropat, cu tot cu Onoarea, care l-a zămislit. Acolo sus, mai bine chiar decât aicea jos, fiecare a făcut în  chip conștient, tot posibilul pentru a-l înfunda de tot în mocirlă. Și e uluitor că tocmai cei care au făcut cel mai mult pentru a-l ucide –cei pe care-i  respectasem până mai ieri – sunt cei care tânguiesc azi cel mai jalnic, cerșindu-l.

Și totuși, în ciuda a toate, încă mai arătăm cu degetul câte un pungaș care ne iese în cale. Tare mă tem că mâine o să ne fie mult mai greu să descoperim un om cinstit.”(pag.220)

NADAR, Când eram fotograf, Editura Compania, 2001
Eugenè Delacroix
Sarah Bernard
Alexandre Dumas tatăl
Ivan Turgheniev
Gérard de Nerval