Câteva poeme de Daniel Sur

Daniel Sur, Polipi, Editura Tracus Arte, ilustrații de Lucian Muntean, 76 pagini, 2012

niciodată nu mi s-a părut că semăn cu mine

mereu mă mir că îl confundă pe străinul acesta cu mine

că-l cheamă exact cum mă cheamă pe mine

că toți cred că sunt eu

bărbia asta nu-i bărbia mea gura asta nu-i gura mea

urechile astea nu sunt urechile mele

nasul acesta nu-i nasul meu

nu eu un alt bărbat te ține în brațe

nu mâna mea a pornit un pic pe coapsa ta în sus

nu-i corpul meu acesta ce îmbrățișează strânge

respirația asta care se lipește de tine nu-i a mea

eu sunt ciudat deosebit de voi trăiesc pe altă planetă

ce s-ar întâmpla dacă într-o zi ți-aș apărea așa cum sunt eu de fapt

cu altă față cu alte mâini altă bărbie altă gură altă voce

cu bunica Maria ridicând nasul din caiețelul cu păcatele familiei

cu unchiul Nicolae în pijama fără să miroasă a benzină

cu tata venind alergând de la gară

și mama îngrijorată de polipi și locomotive

cu bunicul Ilie bolnav și sticla cu votcă lipită de gură

iar bunica Cornelia cu urechea lipită de bunicul Ioan? (pagina 7)

***

am rupt toate hârtiile de la medici

și le-am dat foc

zece boli grave dar curabile ard

mai întâi devin stacojii pe urmă negre

apoi cenușii

și se risipesc la sfârșit în fluturi de praf

mama alerga dezolată pe urma fluturilor răscolind prin scrum cu un bețigaș

Daniel de ce ai ars hârtiile?

apoi renunța să le adune sp le stingă

și mă mângâia pe obrazul îngust

mă lua în brațe

vocea se îndepărta și se apropia

o apucam de obraji și-i întindeam pielea feței cu palmele

și-i șopteam:

Acum gata sunt vindecat

de-acum pot să alerg și eu prin lume (pagina 48)

***

moartea nu a fost niciodată o necunoscută o străină

nu a fost o doamnă distantă

nici măcar supărată

sau nemulțumită

sau acră

ci amabilă zâmbitoare simpatică

ajuta la pregătirea  cinei

punea farfuriile lua farfuriile

nimic care să merite atenție

ocupa unul din locurile la masă

studiindu-ne pe îndelete

aprobându-ne din cap

dintre toți alegându-l pe fratele meu

fără să ne dăm seama

păcăliți de fard de pantofii cu tocul cui

de cerceii lungi de pleoapele exagerate

de obrajii prea roșii

de rujul prea intens

și uitam că în fotografiile noastre de familie

moartea este persoana care surâde de acolo din fund

ascunsă după fumul de țigară

că seamănă cu o mătușă

al cărei nume nu ni-l amintim

o rudă care a fost tot timpul acolo

sub ochii noștri ani la rând

fixându-ne din album

ne salută în fugă pe stradă

în căutare de scuze grăbită să plece

dacă ne-am fi oprit s-o privim

s-o întrebăm cine este (pagina 68)

Casa 9 Mai 10 - Lucruri pe care nu le voi mai face (în genul lui Allen Ginsberg)

Nu mă voi mai trezi vreodată într-o cameră cu 30 de paturi

din care urlă câte un suflet castrat

N-am să mai alerg niciodată după o cană de ceai cu zahăr ars

și n-am să mă mai bat pentru un covrig cu unul mai slab decât mine

Nu-l voi mai vedea niciodată pe Smeu 

mâncând pâine  cu amandine cu eleganță de senior

Nu voi mai recita poezii patriotice de  23 August

sperând să primesc o porție de ciorbă în plus

Nu voi mai auzi vreodată 200 de copii urlând fericiți:

Vin mamele, vin mamele noastre de-o zi!

N-am să mai aștept cu înfrigurare sosirea autocarului

care ne ducea în vizită la închisoarea Doftana

N-am să mai plâng la filmele în care moare comisarul Moldovan

Nu voi mai crede niciodată în zâne, în vrăjitori care învârt un inel și schimbă lumea

Nu voi mai putea privi niciodată Crucea Caraiman

la apus ori răsărit cu aceiași ochi ca-n 87

Nu-l voi mai vedea niciodată pe Călinescu la 10 ani

jucând șah cu ochii închiși și luând banii pensionarilor

 în Parcul Nichita Stănescu din Ploiești

N-o să mai aștept să cresc mare, acum

 când știu că a fi matur nu te face mai inteligent

Nu mă voi scălda, în cele din urmă, de două ori în aceeași apă

Nu voi mai spera că binele învinge până la urmă,

acum când știu că n-are nicio șansă

Nu voi mai crede în finaluri fericite, acum când știu că totul conduce spre moarte

Poate voi crede, totuși, că moartea este un final fericit

Casa 9 Mai 9 - Rădulă

Mi-l amintesc pe Rădulă

Era ca un hârciog, aduna tot ce găsea pe stradă

Cutii de chibrituri, capace de borcan

Nasturi, ace și ață

Pachete goale de țigări și surprize turbo

Și apoi începea negoțul

Pe o surpriză cu Hagi cerea 20 de lei,

Pe un pachet gol de BT trebuia să-i speli șosetele 2 zile

Pentru o cutie de chibrituri din Suedia cerea desertul

Când au început să vină ajutoarele din străinătate

A devenit dealer de haine

Avea standul lui în piață și datorii de recuperat

De la zeci de oameni din oraș

Roia în jurul străinilor veniți să ajute orfanii

La un moment dat, a pus ochii pe-o roșcată din Cheshire

Cu 10 ani mai mare decât el

Au corespondat timp de vreo cinci ani,

A plecat în Regat cu o invitație de trei luni,

s-au logodit și-au trăit fericiți până în ziua nunții

În timp ce mireasa asculta marșul nupțial

El era deja în avion spre Dublin

Acum conduce un club cu specific balcanic împreună

c-un  albanez: The Balkan Girls 

Din când în când, împarte like-uri la pozele

căminarilor care au conturi pe Facebook

O pagină din Viața lui Pi

Capitolul 56

Trebuie să spun câteva cuvinte despre frică. Este singurul dușman adevărat al vieții. Numai frica poate învinge viața. Este un adversar inteligent, viclean; cât de bine știm că așa este. Nu are nici decență, nu respectă nici o lege sau convenție, este nemilos. Te atacă în punctul cel mai slab, pe care îl descoperă numaidecât. Întotdeauna pornește doar din minte. La început ești calm, stăpân pe tine, fericit. Apoi frica, deghizată  în hainele unei simple îndoieli, se strecoară în mintea ta ca un spion. Îndoiala se întâlnește cu neîncrederea, care încearcă să o împingă la o parte. Dar neîncrederea este un biet soldat prost înarmat. Îndoiala îl învinge foarte ușor. Devii neliniștit. Rațiunea îți sare în ajutor. Capeți din nou încredere. Rațiunea este dotată cu arme și tehnologie de ultimă oră. Dar spre uimirea ta, în ciuda strategiei superioare și a numărului de victorii categorice, rațiunea este înfrântă. Te simți din ce în ce mai slăbit, mai nesigur. Neliniștea se transformă în groază.

Frica îți cuprinde apoi întregul corp, care deja își dă seama că se petrece ceva groaznic. Deja plămânii ți-au dispărut ca o pasăre în zbor, iar curajul ți s-a topit ca un șarpe. Limba îți atârnă ca un opposum, în timp ce falca începe să ți se miște cu putere. Surzești. Mușchii încep să tremure de parcă ar avea malarie, iar genunchii ca și cum ar dansa. Inima ți se încordează prea tare, în timp ce sfincterul ți se relaxează prea mult. La fel se întâmplă cu restul corpului. Fiecare parte a organismului cedează în felul său. Numai ochii rămân vii. Ei dau mereu atenția cuvenită fricii.

Te grăbești să iei decizii. Renunți la ultimii aliați: speranța și încrederea. Iată, te-ai învins singur. Frica , de fapt o simplă impresie, te-a cucerit.

Sentimentul e greu de descris. Căci frica, frica adevărată, care te zguduie până în străfunduri, pe care o simți când ajungi față în față cu moartea, se instalează în fața ta ca o cangrenă: face să putrezească totul, chiar și cuvintele cu care vorbești despre ea. Astfel că trebuie lupți din greu pentru a o exprima. Trebuie să te străduiești mult să arunci lumina cuvintelor asupra ei. Căci dacă nu o faci, dacă frica devine un întuneric de neexprimat pe care îl eviți, poate chiar îl uiți, te expui altor atacuri ale fricii pentru că niciodată nu te-ai luptat cu adevărat cu adversarul care te-a învins.

Yann Martel, Viața lui Pi, Traducere de Andreea Popescu, Editura Humanitas, Bucuresti, 2004, 328 p.