William Shakespeare - Sonetul XXVII, în traducerea lui Mihai Eminescu

Weary with toil, I haste me to my bed,
The dear repose for limbs with travel tired;
But then begins a journey in my head,
To work my mind, when body's work's expired:
For then my thoughts, from far where I abide,
Intend a zealous pilgrimage to thee,
And keep my drooping eyelids open wide,
Looking on darkness which the blind do see
Save that my soul's imaginary sight
Presents thy shadow to my sightless view,
Which, like a jewel hung in ghastly night,
Makes black night beauteous and her old face new.
   Lo! thus, by day my limbs, by night my mind,
   For thee and for myself no quiet find.

***

Sătul de lucru caut noaptea patul,
Dar al meu suflet un drumeţ se face
Şi pe când trupul doarme-ntins în pace,
Pe-a tale urme l-au împins păcatul.

E noapte neagră-n ochi-mi, totul tace,
Dar mintea-mi vede ­ genele holbate;
Ca şi un orb mă simt în întuneric
Şi totuşi înainte-mi zi se face.

E chipul tău, lumină necrezută
De frumuseţi, de taină, curăţie,
Ce nopţii reci lucire-i împrumută.

Din cauza ta, bălaia mea soţie,
Cât ziulica trupu-odihnă n-are,
Iar noaptea sufletul în cale pleacă.

Sonetul, rămânând al lui Eminescu prin imensă asimilare şi eminescianizare şi prin destule şi inerente sau voite libertăţi, este totuşi o traducere : a celui de al XXVII-lea sonet al lui Shakespeare. O înfruntare din care nimeni nu a ieşit biruit.

Starea de lucruri este simetric opusă celei din Pe gânduri ziua, noaptea în veghere.

Iubitorul, ostenit, adoarme în tăcere şi, în orbul nopţii, sufletul îi pleacă la drum pe urmele ştiute, iar visul său se face zi, din lumina chipului iubit, tainic şi pur, Ce nopţii reci lucirea-i împrumută (un vers mai strict şi mai pur decât Makes black night beauteous and her old face new ).

 

Antologiile Humanitas, Eminescu editat şi comentat de Petru Creţia, 1994, pag. 158-159.