I.L.Caragiale despre lume, artă şi neamul românesc

   

   Douăzeci şi patru de copii să am – să mă ferească Dumnezeu! – pe toţi i-aş face oameni politici, adică avocaţi; şi dacă unul n-ar fi în stare să înveţe măcar atâta, l-aş învăţa să prinză câini cu laţul. Hingher, da! da’ literat, nu! Mai bine să-şi bată el joc de literaţi când o întâlni la un an o dată unul decât să-şi bată joc hingherii de el pe toate potecile. (pag. 32)

Care, care savant doctor ilustrisim are să descopere odată microbul şi leacul la cea mai vajnică boală ce bântuie umanitatea – furoarea notorietăţii sau turba importanţei? (pag.35)

...dacă uneori un nume mare poate salva o minciună, ba şi mai multe, un număr mic desigur compromite un adevăr. (pag.45)

Nimic nu e mai drept pe lume decât preţul patimii. (pag. 45)

Şi amabilitatea este câteodată o formă a tiraniei. (pag.45)

Păcatul nenorocit care domneşte în literatura noastră, aşa de nenorocită şi fără acest păcat, şi care consistă în a împărţi şi clasifica producerile literare după grupări de gaşte interesate, după simpatii personale şi după asociaţiuni de asigurare mutuală a admiraţiunii între micii vanitoşi, decernând testimonii de talent, ori pronunţând hotărâri de incapacitate deosebiţilor noştri scriitori...(pag. 80)

Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândeşte prea mult, ne putem mândri că cel puţin se discută foarte mult. (pag. 80)

Într-o ţară ca a noastră, unde când afirmi ceva nu ţi se cer dovezi, unde spiritul public nu are nici un element serios de control mai ales asupra luptelor ivite pe tărâmul ştiinţei de stat, reaua credinţă este de multe ori o bună temelie pentru clădirea unei frumoase reputaţiuni. Ca să treci cel cel mai curat, n-ai decât să ponegreşti cu ori fără drept de pe alţii; ca să te crează lumea om cinstit şi de treabă, n-ai decât să ocărăşti şi să osândeşti în vileag purtarea altora, chiar dacă dânşii au o bună purtare şi mai ales înn cazul acesta. Dacă vrei să înşeli lumea, a zis un filozof, înşal-o gros, că subţire nu ţi se prinde. E mult numai până să-ţi faci o reputaţie frumoasă, şi în urmă poţi fără grijă să săvârşeşti însuţi păcatele de care osândeai odată pe alţii buni nevinovaţi. (pag. 81-82)

Mai întodeauna s-a luat la noi pasiunea drept talent. (pag. 96)

Eu cred că încă că fiecare popor, mai curând sau mai târziu, trebuie să treacă printr-un paroxism de ticăloşie, care-l încinge ca un pojar, de-i răscoleşte tot sângele, din care – dacă nu-l dă cumva în vro pustie de scarlatină – se ridică mai zdravăn şi mai curat decât a fost...(pag. 96-97)

Antologiile Humanitas, I.L.Caragiale despre lume, artă şi neamul românesc, ediţie îngrijită de Dan C. Mihăilescu, 1994