Okarazu Rushio 2

Ultima zvâcnire

a toamnei

S-a ascuns în florile de crizantemă.

Noiembrie.

Cîte vor să-mi spună

aceste frunze căzute !

În lumea asta putredă,

Doar pisoiul îmi aminteşte

Că sunt om.

Privesc în juru-mi :

Crizanteme

Sub rafală.

Pisica şi-a curmat

Jocul

Lângă vasul pestişorului.

Ce bine-i când, la sfârşitul unei zile reci,

Mă pierd în jocuri de copii.

Aburii vinului fiert…

Motivaţiile unui scriitor

"Ladies and Gentlemen: There are five hundred reasons why I began to write for children, but to save time I will mention only ten of them. Number 1) Children read books, not reviews. They don't give a hoot about the critics. Number 2) Children don't read to find their identity. Number 3) They don't read to free themselves of guilt, to quench the thirst for rebellion, or to get rid of alienation. Number 4) They have no use for psychology. Number 5) They detest sociology. Number 6) They don't try to understand Kafka or Finnegans Wake. Number 7) They still believe in God, the family, angels, devils, witches, goblins, logic, clarity, punctuation, and other such obsolete stuff. Number 8) They love interesting stories, not commentary, guides, or footnotes. Number 9) When a book is boring, they yawn openly, without any shame or fear of authority. Number 10) They don't expect their beloved writer to redeem humanity. Young as they are, they know that it is not in his power. Only the adults have such childish illusions."

Fragmente din discursul rostit de Isaac Bashevis Singer în 1978, după ce i-a fost înmânat premiul Nobel. De găsit la adresa: http://nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1978/singer-speech.html

Portretul unui scriitor

„Îi auzim glasul şi ne dăm seama că este arţăgos. Îi vedem chipul şi ne dăm seama că este roşu de mânie şi gelozie. Fără să vrea, se arată aşa cum este, fără fard. În mica lui lume, este înmărmurit de propria lui urâţenie.

Straniu: în concepţia evreiască, termenul nelegiut se referă nu la faptă, ci la individ. Este o deosebire între a săvârşi un păcat şi a fi nelegiut. Un păcătos nu este în mod necesar nelegiut. Mai mult: poţi să nu săvârşeşti niciun păcat şi totuşi să fii nelegiut.

Poţi să fii nelegiut studiind Talmudul, ba chiar şi nefăcând nimic. Un nelegiut este rău, impur şi corupt; tot ce vede doreşte pentru sine; dacă nu  poate ajunge la ceva, denaturează acel lucru.

El invidiază înţelepciunea înţeleptului, inocenţa inocentului, bogăţia bogătaşului; îl invidiază până şi pe cel sărac pentru mizeria lui. Se hrăneşte din ceea ce fură altuia.

Iată de ce are atâţia duşmani un raşa evreu; ura este elementul lui natural. Întâi va răsturna cerul şi pământul pentru a cuceri prieteni;  îndată ce nu-i mai sunt de folos, îi respinge şi sfârşeşte prin a ajunge duşmanul lor...În vorbele lui, învăţătorii se îndeletnicesc cu prostituţia, conducătorii cu furtul, în timp ce evrei simpli sunt nişte monştri. Singur vrăjmaşul scapă nevătămat din ghearele lui. Întrucât s-a despărţit de comunitate, aceasta îl ţine la distanţă.Raşa nu joacă niciun rol important în mediile evreieşti.  Nu este luat în seamă. Este lăsat acolo unde se află, adică în afară. Se poate discuta cu un ateu, nu însă şi cu un nelegiut. La ce bun? Nu există limbaj comun cu el. Îşi vorbeşte lui însuşi şi este singurul care se ascultă.

De fapt, este vrednic de plâns. Chiar dacă este nelegiut, rămâne evreu. Câtă vreme poate să trăiască un om cu monstrii lui şi să se bucure? Câtă vreme poate să se învârtescă în lumea lui interioară, dominată de dezgust şi de decădere morală?Câtă vreme poate să trăiască aşa, fără prieteni, fără căldură şi fără bucurie? Dintre cei patru fii aşezaţi în jurul mesei, nelegiutul este cel mai însingurat. În timp ce ceilalţi cântă, el scrâşneşte din dinţi. La fel ca toţi cei care trăiesc în izolare, îi detestă pe aceia de care are nevoie. Dacă este comerciant, îşi detestă clienţii; dacă este medic, poartă pică pacienţilor lui; dacă este scriitor, îşi dispreţuieşte şi personajele şi cititorii. Îi urăşte şi pe aceia care-l laudă, căci niciodată nu este lăudat deajuns. În plus, nu crede în elogiile care i se aduc. Consideră că nu sunt sincere. Pentru el, societatea este formată din ipocriţi.

Un nefericit raşa ăsta: vorbeşte într-una despre sine.

Sie însuşi.”

Elie Wiesel, Toate fluviile curg în mare, Hasefer,  2000, pag. 360-361

Matsuo Basho - Haiku

Norii, când şi când,
acoperă Luna împrospătând
lumina privirilor.

Clouds appear
and bring to men a chance to rest
from looking at the moon.

Occasional clouds
one gets a rest
from moon-viewing.

Suzeta

Marţi, 13 martie 2007
Mihai i-a intins suzeta bebeluşului Isus din icoana rusească : cu un gest firesc, a zambit si a fixat suzeta în dreptul guritei pruncului. "Poftim, ti-o dau şi ţie!"




(din caietul pe care A. l-a ţinut de la naşterea lui M.)

Tata

   În visele mele, tata mă priveşte totdeauna cu un aer distrat şi, de fiecare dată, nu-mi dau seama dacă mă vede. Îmi vorbeşte? Nu-l aud. Îl întreb despre viaţa şi moartea lui. Îl întreb despre sufletele rătăcitoare trimise de sufletul lui în calea mea pentru a o lumina cu strălucirea mea fugară.
De ce nu-mi spune nimic?  Ce vrea să mă înveţe prin această tăcere? Dintr-o dată apar umbre care-l înconjoară. Le implor să nu mă despartă de tatăl meu. Departe de el, chiar dacă e mort, n-aş putea să trăiesc.
Să nu ne despărţim, să nu ne despărţim, spunea mama înainte de despărţirea noastră.

Să nu ne despăţim, să nu ne mai despărţim, îi spun tatălui meu, care nu mai este nici măcar în privirea lui. Ce trebuie să fac pentru ca morţii să consimtă să-mi vorbească, în sfârşit, în visele mele?

Elie Wiesel, Toate fluviile curg în mare, Hasefer, 2000

Sunt un om care a avut trei taţi : unul de zămislire, unul care mi-a dat numele şi unul care m-a crescut. Niciunul dintre ei nu mai este. Niciodată nu voi putea scrie un asemenea text, deşi un asemenea text se scrie nu cu talent, ci cu inima şi ceva în plus.

William Carlos Williams

Portretul unei doamne

 Coapsele tale sunt meri înfloriţi
şi florile ating cerul.
Care din ceruri? Cerul
de care Watteau a agăţat să se legene
papucul unei doamne. Genunchii tăi
sunt o briză din miază-zi - sau
o izbucnire a zăpezii. O, ce fel de om a fost Fragonard?
- ca şi cum cu asta am găsi un răspuns la ceva.
A, da – mai jos de genunchi, pentru că melodia
Alunecă astfel, este
Una din zilele albe de vară,
Iar iarba înaltă a gleznelor tale
Pâlpâie pe ţărm –
Nisipul mi se lipeşte pe buze.
Care ţărm? –
O, poate al petalelor. De unde
Care ţărm?
Să ştiu eu?
Care ţărm? Care ţărm?
Ţi-am spus petalele unui măr înflorit.

Wallace Stevens - Simpla fiinţă

Palma de la capătul minţii,
Dincolo de ultimul gând se ridică
În depărtarea de bronz,

O pasăre cu penele de aur
Cântă în palmă, fără înţeles omenesc,
Fără sentiment omenesc, un cântec străin.

Şi ştii atunci că nu aceasta e cauza
Care ne face fericiţi sau nefericiţi.
Pasărea cântă. Penele-i strălucesc.

Palma s-a înălţat la marginea spaţiului.
Vântul se mişcă încet printre crengi.
Penele cu colţi de foc ale păsării atârnă, se leagănă.

Poezie americană contemporană, Dacia,  1986, traducere de Mircea Ivănescu

O meserie care nu există în nomenclator

Judecătoarea (numele ei e Savelieva): Răspundeţi, de ce nu lucraţi?
Iosif Brodski: Am lucrat. Scriam versuri.
Judecătoarea: Asta nu ne interesează. Ne interesează la ce instituţie aţi lucrat?
Brodski: Am avut contracte cu editurile ş...ţ.
Judecătoarea: În general, care e specialitatea dumneavoastră?
Brodski: Sunt poet. Poet-traducător.
Judecătoarea: Şi cine v-a recunoscut ca poet? Cine v-a înscris la poeţi?
Brodski (fără aroganţă): Nimeni. Dar cine m-a înscris la specia umană?
Judecătoarea: Aţi învăţat pentru asta?
Brodski: Pentru ce?
Judecătoarea: Să fiţi poet. N-aţi încercat să terminaţi o facultate, unde sunt pregătiţi... unde se învaţă asta...
Brodski: Nu m-am găndit că asta ţi-o poate da facultatea.
Judecătoarea: Dar atunci, cine?
Brodski: M-am gândit că asta vine (descumpănit) de la Dumnezeu. ş...ţ
Judecătoarea: Aveţi vreo pretenţie la completul de judecată?
Brodski: Aş fi vrut să ştiu de ce am fost arestat?
Judecătoarea: Asta e întrebare, nu pretenţie.

(Fragment din interogatoriul poetului,
acuzat de "parazitism din rea voinţă",
la 18 februarie, 1964, la Judecătoria raionului Dzerjinski din Leningrad)

fragment extras din articolul Cuvântul şi piatra, de Margareta Şipoş, România literară, nr. 20, 2008

Cibi Baci

            

 Vă spune ceva numele Bogdan-Braun Coloman? Sau, mai simplu, Cibi Baci. Bănuiesc că nu; nici mie nu-mi spunea nimic până în urmă cu 2 ani, când am cumpărat un vraf de cărţi „sportive” vechi de la un bătrânel care întinsese câteva zeci de volume pe caldarâm. Am luat, mai mult din milă, câteva cărţi, unele dintre ele scrise de autori de care nu auzisem. Printre acestea, Din lumea balonului rotund, scrisă de un domn pe nume Cibi Baci.

            Nu regret deloc achiziţia făcută, deoarece am aflat lucruri noi şi frumoase despre adolescenţa fotbalului românesc şi nu numai. Am citit poveşti  despre Rudy Wetzer, Iosif Petchovschi, Flavius Domide, Ion Pârcălab, Titus Ozon, Rică Răducanu, Titi Teaşcă, Denis Xifando şi despre umbrele echipei naţionale care a jucat la primele 3 ediţii ale Cupei Mondiale. Am aflat cum arăta fotbalul din primii ani ai comunismului,  am întâlnit numele echipelor care au făcut  istoria fotbalului nostru - Ripensia, Venus, I.T.A/UTA Arad, C.C.A./Steaua, Unirea Tricolor, Rapid, Dinamo. De asemenea, am citit  povestea disputei Saldanha- Pele din 1969- 1970 şi descrierea păţaniilor lui signor Concetto Lo Bello.

            Cibi-Baci a fost singurul antrenor care a condus cele 3 mari echipe bucureştene: Rapid, Steaua şi Dinamo. Surpinzător, a fost primul antrenor din istoria Stelei şi primul antrenor din istoria lui Dinamo. A adus primul titlu din visteria ITA/UTA, a antrenat de mai multe ori echipa naţională şi diverse loturi de juniori şi tineret.      

„-Arbitrajul, spunea Lo Bello, are un singur mare secret: decizia fulgerătoare! Nesiguranţa e mai păgubitoare decât o decizie greşit dictată în mod ferm. Chiar dacă ai greşit, nu mai ai voie să o întorci. Cum ai şovăit, jucătorii încep să mârâie, spectatorii incitaţi, le ţin isonul şi, gata, meciul s-a dat peste cap! Şi eu am greşit de multe ori. De altfel, arătaţi-mi-l pe cel care poate să nu greşească deloc într-o partidă de fotbal. Dar am greşit pentru că s-a întâmplat să greşesc, nu pentru că am vrut!”(Pompierul din Siracuza, pag. 71-74)

„Am cunoscut la viaţa mea mulţi antrenori. Unii care ştiu să explice, dar nu ştiu să aplice, unii care ştiu să aplice, dar nu ştiu să explice, unii care se fac că ştiu, ceea ce de fapt nu ştiu, unii care ştiu prea multe, şi alţii care ştiu prea puţine, unii care sunt băftoşi, alţii care sunt păgubaşi, unii care vorbesc frumos şi alţii... exact pe dos!”  (Antrenorul „forte”, pag. 95)

„La unul dintre jocurile –şcoală ale echipei Steaua, antrenată de Titi Teaşcă, înaintaşul Szabados, pe post de aripă stângă, primeşte o deschidere lungă, fuge după minge, o preia, o conduce, şi iarăşi o conduce până trece de linia de ...poartă.

-         Unde fugi, fiule, cu mingea? Strigă la el Teaşcă.

-         Nea Titi, răspunde Szabados, n-am putut să mă mai opresc!

-         Cum adică n-ai putut să te opreşti? se înfurie „piticul”. Ce vrei? Să-ţi pun frână la picioare şi să rulez înapoi ca la... filmele mute? Bine că n-ai ajuns la liniile de tramvai!”

(Staţia de tramvai, pag. 103)

Okarazu Rushio

Dare de seama

Am pregătit o hârtie albă pe care au început să joace umbrele toamnei.

Am ascutit creionul şi am desenat semne prin văzduh. 

Am luat acel aer grav, de fiinţă străină celor pământeşti.

Am auzit paşii vocalelor şi am văzut dansul consoanelor.

Am tras aer în piept şi am început să mă gândesc la un titlu, la primul vers...

Am amestecat, bine de tot, cuvintele, imaginile şi diversele sunete ce se agitau sub tigvă.

Am pus virgulele, punctele, semnul întrebării şi pe cel al exclamării;

Am adăugat şi paranteze, deşi nu-mi place vidul lor.

Am rumegat tot soiul de formule, teorii şi vorbe înţelepte.

M-am întrebat, apoi, care-i povestea cuvintelor ce-mi joacă pe limbă.

Am şters de praf literele, până s-au transformat în una.

Într-un târziu, am văzut o pasăre cântătoare şi am încercat să o prind.

N-am putut să o ating.