luni, 28 aprilie 2014

Casa 9 Mai - Stoica Nebunu'

” Cu mine nu-i bine să te pui”,
mi-a zis în ziua în care l-am cunoscut.
Să nu mă contrazici, să faci ceea ce-ți spun și să fii curat!
Iubea curățenia ca un maniac
Pentru o unghie netăiată oferea doi pumni,
            șosetele murdare te costau 100 de genuflexiuni,
iar o urmă de praf sub pat se lăsa cu ochi umflați
Se bătea încontinuu și câștiga de fiecare dată,
De acea –l poreclisem Ștefan cel Mare.
Nu zâmbea vreodată, veșnic încruntat
Un cer gri era inima sa
Fulgerele se iveau de nu știu unde:
Dintr-o vorbă,  din râs, din joacă
Era absolventul care se ocupa de noi,
Pe el îl alesese Flegmosu
Era imprevizibil, ne înfricoșa
Într-o zi l-am văzut înnegurat, mai că-i dădeau lacrimile
Nu mai avea chef de nimic, nu ne mai înjura
o lăsase moartă cu curățenia
Toți ne întrebam ce-i cu el
"Lăsați-l în pace, nu vă băgați",
ne-a zis Zmeu
       "E supărat fiindcă s-a terminat Sandybell

Casa 9 Mai 17

A căzut de la etaj, au zis unii când milițianul
 i-a întrebat dacă știu ceva despre caz
Nu, nu, tovarășu, s-a aruncat, sunt sigur de asta
A țipat un altul
Adevărul este că nu-mi mai amintesc nimic despre acea
Întâmplare nefericită
Nu mai știu ziua în care a avut loc
Nici dacă era dimineață ori seară
Nici la ce oră am auzit cum geamul se crapă
Nu mai știu dacă ploua sau era cald în oraș
Și nici dacă fusese certat de vreun educator
Îmi amintesc doar că băiatul cânta la muzicuță
Când a căzut și ultimele cuvinte rostite
În timp ce se apropia de pământ-
O, mamă, de ce m-ai părăsit?
Și-mi mai amintesc tăcerea noastră
Lungită pe câteva zile
Și postul pe care l-am ținut spontan
Și numele lui mi-l amintesc
Marius Mărăcineanu
10 ani avea pe atunci
Și-a fost îngropat într-un colț al cimitirului
Cu o cruce din pal la cap
Pusă de noi
Și-mi mai amintesc că sângele lui de pe caldarâm
Se strânsese în formă de inimă
Ce parcă pulsa când ne uitam înspre ea
Acum dar atâta pot face pentru el:
să-i scriu numele,
să-i simt inima pulsând

și să-i aud glasul cu care - și cheamă mama

Revista Tiuk

Câteva poezii au apărut în revista Tiuk:

http://tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=3015

vineri, 25 aprilie 2014

Casa 9 Mai 16 - 14 iunie 1992


14 iunie 1992
nu știu alții ce simt astăzi
însă eu sunt trist
nespus de trist știind că de mâine
devin liber 
de-aș putea să stau singur
 m-aș așeza pe gardul de piatră al Casei
aș privi cerul și aș descrie în jurnalul meu
ceea ce văd în aceste momente:
este un cer senin
de un albastru ireal
câțiva nori albi, pufoși,
delicați,
stau spânzurați deasupra Crucii Caraiman,
mângâindu-i vârful...
dar cu aceste cuvinte n-aș spune nimic
despre ceea ce simt și văd
și cele ce-mi trec prin minte acum
sau despre ultimele zile petrecute aici
alaltăieri am alergat ca nebunul spre cinematograf
să văd Ultimul împărat pentru a 3 oară
mă fascinează povestea acestui împărat ajuns grădinar
cum naiba s-a întâmplat asta?
 este șmecherie, zic toți
este ca și cum noi am avea mame dintr-o dată
iar Diamant s-ar transforma într-un sfânt
ieri noapte n-am putut să închid un ochi
mi se părea că pereții au mâini care mă vor strânge de gât
că va veni Mitică în cameră și ne va răsturna paturile
după care ne va pune să facem flotări și genuflexiuni
până ne vom târî ca șopârlele
acum
țin în mână cartea pe care mi-a dat-o Flegmosu
în această dimineață
aș vrea s-o încep
nu pot trece însă de titlul ei:
Singur pe lume
pe copertă este
un copil în haine lălâi și cu pălărie cu boruri largi
îngreunate de ploaie
ce înaintează spre nicăieri
în timp ce privirile parcă i s-au lipit de pământ

un câine latră în depărtare

ce fac oamenii cu atâta libertate?

vineri, 4 aprilie 2014

Casa 9 Mai 15 - Sake

Sake

Viața n-a fost blândă cu el niciodată,
Numai durere
Și multă singurătate
E negru ca noaptea,
A zis mă-sa când l-a născut
Cum să-l duc la ai mei, Doamne?
Vecinii or să creadă că-i  drac
Iar moșu îl va arunca de viu în
Wc-ul din fundul curții
Mai bine îl las aici
Și Dumnezeu cu mila lui
Și nenorocitu’ acela mi-a zis că mă iubește
Și mă ia cu el peste 3 luni
Luăm avionul spre Paris, Maricela
Și de-acolo plecăm la Douala,
Mi-a zis în ziua plecării
Și eu tot aștept,  ca o proastă…
Și povestea lui suna  mai trist
Decât orice rând din Malot
Și cu toții închipuiam femei cu coșuri pe cap
Și-n picioarele goale,
Lei și girafe și leoparzi
Și o casă din pământ cu acoperiș ascuțit…
Doar Mitică buzatul
Risipea visările noastre:
Taci, dracu, țigane!
Lasă-ne cu brașoavele tale!

Africanii sunt tot țigani!