Trei poezii frumoase dintr-o veche culegere de poezie de limbă spaniolă

Valori eterne ale poeziei hispane, traduceri de Darie Novăceanu, Minerva, BPT, 1991

Vicente Aleixandre (1898-1985)

Poetul îşi aminteşte viaţa sa

Iartă-mă: am adormit.

A dormi nu înseamnă a trăi. Pace oamenilor!

A trăi nu înseamnă a suspina sau a presimţi cuvinte

care ne vor trăi mai departe.

Să trăieşti în ele? Cuvintele mor.

Sunt frumoase când sună, dar nu durează nicicând.

Astfel soseşte claritatea nopţii. Ieri, când dimineaţa

sau ziua, împlinându-se, îşi arunca

ultima rază pe chipul tău.

Închide ochii sub penelul luminii.

Dormi.

Noaptea e lungă. (pag. 163-164)

Xavier Villaurrutia (1903-1950)

Nocturnă cu statuie

Să visezi noaptea, străzile, scara

Şi strigătul statuii dispărând după colţ.

Să alergi după statuie şi să găseşti numai strigătul,

Să încerci să atingi strigătul şi să nu afli decât ecoul,

Să încerci să iei ecoul în mână şi să nu dai decât de zid,

Să mergi spre zid şi să dai peste o oglindă.

Să descoperi în oglindă statuia asasinată,

Să o scoţi din sângele umbrei sale,

Să o îmbraci cât ai clipi din ochi,

s-o mângâi ca pe o soră neaşteptată,

să te joci cu degetele ei

şi să-i şopteşti la ureche sute, sute, sute de cuvinte

până ai s-o auzi spunându-ţi: „mi-e un somn de moarte”. (pag.221-222)

Miguel Hernandez (1910-1942)

Dacă şi sângele 

Dacă şi sângele şi-ar pierde din culoare,

şi-ar cărunţi ca părul, sub timp şi sub durere,

sângele meu cel roşu ar curge sub artere

mai alb decât se-aşează pe câmp prima ninsoare.

Căci de când sunt pe lume, fără de-ncetare

mă lupt să-nfrâng în oameni fiara ce-n tăcere

mă sfâşie şi-s singur şi fără de putere

când simt în mine gerul, cum simte orişicare.

De timpul şi durerea ce ne apasă-n viaţă

ar fi precum argintul, de-ar fi să se întâmple,

să lase-n suflet brazdă şi-n suflet să se vadă,

inima mea, de-atâtea câte-a-ndurat, zăpadă

numai zăpadă rece ar tot purta la tâmple

şi brazde-adânci şi grele, grele şi adânci pe faţă.

(pag. 251)