De când n-am mai privit răsăritul
De când n-am mai urmărit dansul stropilor de ploaie
De când n-am mai simţit căldura pământului
De când n-am mai văzut o stea pieritoare
De când n-am mai ascultat cântecul mierlei
De când n-am mai privit mâinile unor bătrâni
De când n-am mai ascultat bătăile clopotului
De când n-am mai văzut un film pentru simpla plăcere
De când n-am mai intrat în biserică
De când nu m-a mai fermecat un basm
De când n-am mai auzit susurul râului
De când n-am mai ascultat ritmul inimii mele
bătrâne, păcătoase şi mândre
Şi simt cum ţărâna se întinde pe tâmple, pe muşchi,
acoperă ochii, şi gura, şi nasul,
şi aceste chinuite 21 de grame cărora unii le-au zis suflet.
S-a scurs atat timp de cand n-ai mai postat...:P
RăspundețiȘtergereAm fost tare ocupat, mon frere. N-ai vrea sa fii in pielea mea, crede-ma! Am mai multe texte scrise, însă nu am apucat să le postez. Urmează seria Bogza...
RăspundețiȘtergere