De câte ori cercetezi un animal cu atenţie, ai impresia că înlăuntrul lui se ascunde un om care râde pe socoteala ta. (pag.16)
Animalele nu bănuiesc că le dăm nume. Ori poate că totuşi bănuiesc şi atunci asta este cauza pentru care se tem de noi. (pag. 24)
Şi care să fie păcatul capital al animalelor ? De ce cunosc şi animalele moartea? (pag. 46)
O, animale, iubite, crude, animale muribunde ; voi care vă zbateţi, sunteţi înghiţite, digerate şi apropiate ; prădând şi putrezind însângerate ; în fugă, laolaltă, însingurate, zărite, hăituite, frânte ; necreate ; răpite de Dumnezeu, expuse unei vieţi amăgitoare precum nişte copii orfani ! (pag. 50)
Ce ierarhie uimitoare în rândul animalelor ! Omul le vede după cum le-a furat din însuşiri. (pag. 103)
Oare animalele se tem mai puţin pentru că trăiesc fără cuvinte ? (pag. 142)
Câinii au un fel de deschidere sufletească agresivă, care aduce uşurare oamenilor uscaţi sufleteşte. (pag. 186)
De când am văzut mersul unui ghepard m-a cuprins acea beţie a mersului. Tot ceea ce este trupeşte frumos intuieşti întâi la animale. Dacă n-ar exista animale, nimeni n-ar mai fi atât de frumos. (pag. 195)
Provincia Omului. Însemnări 1942-1972, Univers, 1985, traducere de Alexandru Al. Şahighian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu