Fragmente din însemnările lui Elias Canetti (1)

Presimţirile poeţilor sunt aventurile uitate ale lui Dumnezeu. (pag. 12)

Omul a adunat înţelepciunea tuturor înaintaşilor săi – şi ia uitaţi-vă, cât este de prostănac! (pag. 13)

Nu se află în puterea lui Dumnezeu să scape de la moarte măcar un singur om. În aceasta constă unitatea şi unicitatea lui Dumnezeu. (pag. 13)

Omul cel mai josnic: acela căruia i s-au împlinit toate dorinţele. (pag. 15)

De câte ori cercetezi un animal cu atenţie, ai impresia că înlăuntrul lui se ascunde un om care râde pe socoteala ta. (pag. 16)

Dumnezeu este cea mai mare trufie a omului; şi când o va fi ispăşit, omul nu va găsi altă trufie mai mare.(pag. 20)

Vocile oamenilor sunt pâinea lui Dumnezeu. (pag. 20)

Nu crede pe cel ce spune mereu adevărul. (p 29)

Îndoiala îşi face mai multe iluzii decât credinţa. (p 29)

Fiecare limbă îşi are propria ei tăcere. (pag. 29)

De când trebuie să ştie mai multe, poeţii au devenit mai răi. (pag. 43)

Între a trăi ceva şi a judeca este o diferenţă ca între respiraţie şi muşcătură. (pag. 48)

Biblia este pe măsura nefericirii omului. (pag. 52)

Această duioşie tremurătoare pentru om, când ştii că ar putea să moară în curând; acest dispreţ pentru tot ceea ce mai înainte ai socotit a fi valoros sau nu la el, această iubire lipsită de responsabilitate pentru viaţa, pentru trupul, ochiul, respiraţia lui! Şi când se vindecă îl iubeşti încă mai mult, şi-l implori să nu mai moară niciodată! (pag. 57)

Istoria redă oamenilor falsa lor încredere. (pag. 59)

Cea mai teribilă dintre fraze: cineva a murit „la timp”. (pag. 66)

Faptul că zeii mor face ca moartea să devină încă şi mai obraznică. (pag. 76)

Nu mă sileşte nimeni să rămân în viaţă. De aceea o iubesc atât de mult. Este adevărat, cei ce vor veni, cei pentru care moartea va însemna ceva de ruşine, nu vor mai cunoaşte  această tensiune, cea mai mare dintre toate, şi ne vor invidia pentru ceva la care am fi renunţat cu bucurie.(pag. 84)

Cinismul: faptul că nu aştepţi de la nimeni mai mult decât eşti tu însuţi. (pag. 91)

Orice cunoaştere are în sine ceva puritan; conferă cuvintelor o morală. (pag. 92)

Cât de uşor se spune: a te găsi pe tine însuţi! Şi cum te mai sperii atunci când se întâmplă cu adevărat! (pag. 96)

Gândul cel mai chinuitor: că s-ar fi jucat până acum toate dramele şi că doar măştile s-ar mai schimba. (pag. 98)

Să trăieşti astfel, de parcă ai avea timp nelimitat înaintea ta. Să stabileşti întâlniri cu oamenii, de azi într-o sută de ani. (pag. 115)

Dumnezeu a fost o eroare. Dar este dificil de stabilit dacă a fost o eroare prea timpurie sau prea târzie. (pag. 140)

Oamenii, care nu pot să respire adânc decât atunci când se află în pericol. (pag. 140)

A te spânzura este astăzi un act blajin ca şi pescuitul. (pag. 155) 

Provincia Omului. Însemnări 1942-1972, Univers, 1985, traducere de Alexandru Al. Şahighian