Sonetul 135

Whoever hath her wish, thou hast thy Will,
And Will to boot, and Will in over-plus;
More than enough am I that vexed thee still,
To thy sweet will making addition thus.
Wilt thou, whose will is large and spacious,
Not once vouchsafe to hide my will in thine?
Shall will in others seem right gracious,
And in my will no fair acceptance shine?
The sea, all water, yet receives rain still,
And in abundance addeth to his store;
So thou, being rich in Will, add to thy Will
One will of mine, to make thy large will more.
Let no unkind, no fair beseechers kill;
Think all but one, and me in that one Will.

Ca orice doamnă, tu ai  "Dorul" tău,
Belşug de dor, dor mult afar' din cale;
Deci prisosesc şi chiar te sâcâi rău
Când vârf mai pun la dorul dumitale.
N-ai vrea, prin vrearea-ţi larg încăpătoare,
Să-mi furişez o dată-n doru-ţi dorul?
De ce te-ndupleci altor doruri oare
Şi nu-mi deschizi, când mor de dor, zăvorul?
Chiar mările, deşi de ape pline,
Iau şi din ploi al avuţiei spor;
La fel, ia tu şi dorul meu în tine,
Mărind cu-n Dor belşugul tău de dor.
Să nu spui nu acelor ce te vor:
Îţi dau eu singur Dorul tuturor.




Traducerea îi aparţine lui Tudor Dorin şi este de găsit în Shakespeare, Opere complete, volumul 9, Univers, 1988.