” Cu mine nu-i bine să te pui”,
mi-a zis în
ziua în care l-am cunoscut.
Să nu mă contrazici, să faci ceea ce-ți spun
și să fii curat!
Iubea
curățenia ca un maniac
Pentru o
unghie netăiată oferea doi pumni,
șosetele murdare te costau 100 de
genuflexiuni,
iar o urmă de
praf sub pat se lăsa cu ochi umflați
Se bătea încontinuu și câștiga de fiecare dată,
De acea –l
poreclisem Ștefan cel Mare.
Nu zâmbea
vreodată, veșnic încruntat
Un cer gri era
inima sa
Fulgerele se
iveau de nu știu unde:
Dintr-o vorbă, din râs, din joacă
Era
absolventul care se ocupa de noi,
Pe el îl
alesese Flegmosu’
Era imprevizibil, ne înfricoșa
Într-o zi l-am văzut înnegurat, mai
că-i dădeau lacrimile
Nu mai avea chef de nimic, nu ne mai
înjura
o lăsase moartă cu curățenia
Toți ne întrebam ce-i cu el
"Lăsați-l în pace, nu vă băgați",
ne-a zis Zmeu
"E supărat fiindcă s-a terminat Sandybell"
Mai omule, tu ce scrii aici e un act artistic? Am sapat si am aflat ca provii din casa cu pricina. Si eu la fel!!! Eu nu imi amintesc nimic din ceea ce ai scris si am naibii 45 de ani! Cred ca ai suferit de halucinatii sau ceva te-a marcat de poti sa exagerezi in felul asta. Sa iti reamintesc ca pe vremea impuscatului orfanii o duceau bine?
RăspundețiȘtergereAurica:
Tin legatura cu un fost coleg de-al nostru ce a fost adoptat in State si care mi-a spus ca te stie. Mi-a aratat un interviu in care apari si spui niste chestii neadevarate, precum ca educatorii si supraveghetorii mancau dulciuri in fata voastra si ca va altoiau zdravan. Ceea ce spui tu e din alt film. Zi merci ca ai fost adoptat de niste oameni de omenie ce te-au ajutat ulterior sa te formezi si nu cum ai mintit in interviu ca te-ai format singur. Rusine ca ai putut spune asa ceva! Se pare ca ai o parere destul de buna despre tine daca ai putut spune ca tu care ai fost orfan, te-ai format singur incat ai evoluat asa cum ziceai in interviu.
Ma intreb de ce nu tii legatura cu fostii colegi... am vazut ca te intreba cineva ceva pe blog si nu ai raspuns. Esti prea bun pentru a te amesteca cu fratii tai M.
In locul tau as inceta sa incerc sa creez din minciuna. Mai bine zi si tu ca e fictiune, ca sa nu iti planga de mila care citeste si nu stie adevarul!
Salut!
ȘtergereÎn primul rând, aș dori să-ți spun că fiecare dintre noi este liber/are dreptul să interpreteze cum poate/cum vrea momentele vieții sale. Eu așa simt/îmi amintesc evenimentele pe care le-am trăit în orfelinat. Alții, cu mintea și sufletul mai rezistente, interpretează în alt mod: orfelinatul a fost un soi de paradis, măcar aveam ce mânca, era cald în dormitoare, împușcatul era bun etc. Halal fericire, halal căldură, halal viață!
Să ne înțelegem într-o privință: tu afirmi că cele scrise de mine sunt niște minciuni, niște înflorituri, prin care încerc să storc lacrimi și să obțin un câștig. Chiar dacă mă revoltă interpretarea asta și acuza pe care mi-o aduci, nu le voi caracteriza în vreun fel. Ești liber să spui ce vrei despre mine. Defăimarea și acuzele pe care mi le aduci vorbesc mai degrabă despre tine, decât despre mine. Nu-mi amintesc să fi intrat la liceu, facultate etc pe baza „originii mele sănătoase”. De asemenea, nu cred că „originea sănătoasă” a citit și a învățat în locul meu.
Nu am ascuns niciodată/ nimănui faptul că am fost ajutat/îngrijit de o familie. Cei care mă cunosc cât de cât știu foarte bine lucrul ăsta. Doar că în textele din seria Casa 9 Mai mi-am propus altceva: să vorbesc despre experiențele de la orfelinat. Doar atât.
Dacă citeai cu atenție textele pe care le-am scris, ai fi înțeles că nu port pică nimănui, nici măcar canaliilor pe care le-am întâlnit de-a lungul anilor petrecuți în orfelinat. Și n-au fost puține, crede-mă! Ceea ce am scris este trist, plin de nostalgie după vârsta copilăriei și, uneori, are ceva umor. Până la urmă, domnule, textele astea sunt ale mele și nu trebuia să cer permisiunea cuiva pentru a le scrie scrie și a le publica pe acest blog. Ele reflectă în totalitate gândurile mele și capriciile memoriei pe care o am.
Sincer să fiu, mi-a fost întotdeauna teamă de oamenii care se cred deținători ai adevărului, iar tu, fără supărare, pari a fi unul dintre aceștia. Mă cerți pentru că nu spun adevărul – care o fi acela?. Mă acuzi fiindcă nu păstrez legătura cu foștii colegi – a fost alegerea mea, iar pentru asta nu trebuie să dau socoteală; mi-am dat seama, încă de când eram mic, că trebuie să gândesc cu mintea mea, nu să gândesc și să fac precum ceilalți. Știi foarte bine ce s-a întâmplat cu cei care au gândit și au acționat în grup. Până la urmă, acesta este dreptul meu, nu? Oricum, treaba asta este un fals. În ultimii ani m-am conversat și întâlnit cu cu mai mulți foști colegi de orfelinat, însă nu trebuie să mă justific în fața nimănui.
Domnule, în viața pe care o duc mi-am impus să nu urăsc pe nimeni, luându-mi, totuși, libertatea de a nu iubi pe toată lumea.
Cu respectul (sincer) pe care îl acord fiecărui om cu care m-am intersectat în cei 36 de ani de viață,