14 iunie 1992
nu știu alții ce simt astăzi
însă eu sunt trist
nespus de trist știind că de
mâine
devin liber
de-aș putea să stau singur
m-aș așeza pe gardul de piatră al Casei
aș privi cerul și aș descrie în
jurnalul meu
ceea ce văd în aceste momente:
este un cer senin
de un albastru ireal
câțiva nori albi, pufoși,
delicați,
stau spânzurați deasupra Crucii
Caraiman,
mângâindu-i vârful...
dar cu aceste cuvinte n-aș spune
nimic
despre ceea ce simt și văd
și cele ce-mi trec prin minte
acum
sau despre ultimele zile
petrecute aici
alaltăieri am alergat ca nebunul
spre cinematograf
să văd Ultimul împărat pentru a 3
oară
mă fascinează povestea acestui
împărat ajuns grădinar
cum naiba s-a întâmplat asta?
este
șmecherie, zic toți
este ca și cum noi am avea mame
dintr-o dată
iar Diamant s-ar transforma
într-un sfânt
ieri noapte n-am putut să închid
un ochi
mi se părea că pereții au mâini
care mă vor strânge de gât
că va veni Mitică în cameră și ne
va răsturna paturile
după care ne va pune să facem
flotări și genuflexiuni
până ne vom târî ca șopârlele
acum
țin în mână cartea pe care mi-a
dat-o Flegmosu
în această dimineață
aș vrea s-o încep
nu pot trece însă de titlul ei:
Singur pe lume
pe copertă este
un copil în haine lălâi și cu
pălărie cu boruri largi
îngreunate de ploaie
ce înaintează spre nicăieri
în timp ce privirile parcă i s-au
lipit de pământ
un câine latră în depărtare
ce fac oamenii cu atâta libertate?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu