***

Oare acesta am fost eu? Așa mi-au arătat ochii, gura, dinții și nasul? Picioarele alea subțiri sunt ale mele? Mâinile alea ca niște crengi de copac sunt ale mele? Cine a fost cel din poza asta? Tu, îmi răspund ceilalți! Tu, tu, cum de nu mai știi? Eu? Ce cuvânt al naibii de greu de înțeles este acesta!

Cine sunt eu? Mă lupt de 35 de ani să-l înțeleg pe străinul acesta ce se dă eu, ce doarme în patul meu, care-mi mănâncă mâncarea, care se îmbracă cu hainele mele, care mă însoțește pe străzi și la piață, care se îmbată odată cu mine, care joacă totul pe o carte ca și mine, care iubește la fel ca și mine. Eu? Ce cuvânt al naibii de greu de înțeles!

Cum de-a ajuns în carnea mea acest eu, lăfăindu-se ca un vierme? Cum de s-a insinuat în sângele meu ca un virus? Cum de-a ocupat inima mea fără niciun asediu? Ce caută el în toate amintirile mele? Cum de-i mai viu decât mine?

Cum de cele trecute par mai vii decât cele de acum și  cele ce vin?