miercuri, 6 februarie 2013

Casa 9 Mai 6- Nicolae

Mi-l amintesc pe Nicolae
Aud vocea lui groasă,
De tabagist înrăit
Umflă botul, când treci prin fața mea!
Și-apoi dosul palmei lui eliberând aerul ținut
pentru câteva zeci de secunde
A lovit pe cineva pe același obraz,
într-o zi,  de 99 de ori
până când a auzit sunetul potrivit
Ah, ce bine a ieșit!, a zis...
Avea mâini monstruos de mari și de grele
Când te lovea, nu știai ce se întâmplă cu tine,
Unde ești și care ți-e numele
Porecla lui era Bâțâilă
Căci pentru el statul pe loc  era un legănat veșnic
Se spunea că atunci  când era mic
A fost bătut cu papucul în cap
3 zile la rând până când a uitat ce înseamnă să stai nemișcat

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu