De vreo două două-trei luni încoace, se discută despre stoparea investițiilor în baze sportive. Pe fondul unei crize financiare fără egal, aproape apocaliptice, dacă este să dăm crezare presei noastre născătoare de “prăpăstii”, investițiile în infrastructura sportivă nu mai sunt priorități.
Investițiile ce urmează să fie stopate au fost stabilite prin acte normative, iar pentru anunțarea lor s-au organizat conferințe de lansare cu tam-tam, în prezența unor politicieni importanți și cu obișnuitele discursuri, țin să adaug.
Este vorba de contruirea mai multor arene în orașe importante pentru istoria sportului nostru: Hunedoara, Constanța, București, Timișoara, Pitești și Slatina. Suma totală ce trebuia alocată se situa undeva la 700 de milioane de euro, investiția fiind planificată pentru următorii 5-6 ani, la care se adăugau întârzierile obișnuite și unele penalizări. Exista o logică în acest program, căci s-ar dezvolta și multe servicii adiacente, care ar aduce sume bunicele bugetului public (central și local).
Notă: Macheta viitorului complex multifuncțional "Dinamo".
Au apărut, pe fondul acestei declarații de principiu a noii guvernări, două tabere care s-au poziționat pro și contra investițiilor. Tabăra <pro> este alcătuită din oameni din lumea sportului și care înțeleg foarte bine că infrastructura sportivă, cu unele lăudabile excepții, este într-un stadiu avansat de precaritate și uzură, deloc corespunzătoare epocii actuale. Tabăra <contra> este formată din simpatizanți ai USR în cea mai mare parte, persoane care nu bat dincolo de semnificația banală a unui slogan răspândit pe rețelele de socializare.
Surprinzătoare a fost poziționarea presei sportive autohtone de partea deciziei guvernamentale, de parcă finanțarea viza proiecte abstracte ale unui program spatial dedicat unei ipotetice misiuni valahe spre Marte. Grupul principialilor din presa sportivă este format, în cele mai multe dintre cazuri, din jurnaliști legați de Gazeta sporturilor, acel ziar dominat de spiritul puritan al lui Cătălin Tolontan. În viziunea lor, investițiile în stadioane se pot opri, fiindcă s-au construit suficiente. Nu contează că cel mai important club sportiv din România, despre CS Dinamo vorbesc acum, nu are o bază sportivă adecvată acestui timp. Jenantă a fost formularea de principii economice, de inspirație liberală, de care jurnaliștii își amintesc doar când sună bine și vor. A apărut și sloganul gogoman – Vrem spitale, nu stadioane!- , un calc aberant după o lozincă care a făcut ceva vâlvă cu niște ani în urmă. De parcă din cauza construrii unui număr de 10 stadioane nu s-au făcut spitale și autostrăzi în această țară. Guvernanții și presa servilă reușesc să răstălmăcească semnificația oricărei întâmplări și sensul adevărat al unor initiative publice.
Este evident, pentru orice om cu judecata la el, că investițiile - în infrastructurile sportive, educaționale, culturale etc - nu trebuie stopate în perioadele de criză. Este o lecție de economie predată în orice universitate de profil economic din lume. Aceste investiții își vor dovedi viabilitatea în timp, aducând plus-valoarea necesară unei societăți, și vor contribui la creșterea încrederii și coeziunii sociale.
Numai în România, țară de la marginea Europei, pentru a relua o sintagmă a domnului Lucian Boia, înțelegerea acestei axiome economice se face pe dos. Când toate țările lumii civilizate funcționează pe deficit, România a decis să termine cu acesta. Liderii Japoniei, Franței, Statelor Unite etc sunt niște nătărăi, nu ca ai noștri, care inițiază doar măsuri demne de laureații Nobelului pentru economie. Deși conducătorii noștri de acum declară că-l detestă pe Ceaușescu, în intimitate îl admiră nespus. Căci austeritatea din aceste zile începe să semene cu cea din anii ’80, iar cauzele sărăcirii populației de acum are la bază același tip de decizii stupide de inspirație ceaușistă, întemeiate pe o filozofie a unui consum rațional. Măsurile acestea lovesc în cei mai vulnerabili – pensionari, copii, bolnavi, mame singure etc – aceste categorii fiind cele ce trebuie să fie rationale, să consume cu grijă.
Orice regim politic piere atunci când idealurile sale ajung să cântărească mai mult decât bunul-simț.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu