După ce se va sfârși perioada asta a demitizării istoriei autohtone, a demolării din plăcere a oricărei statui, oare ce va urma în istoriografia noastră? O nouă mitizare, cel mai probabil, dar alții decât cei din epoca romantică vor fi subiecții acestui proces invers. Singura speranță pe care o am este ca dezinteresul față de producția contemporană de cărți de istorie să fie atât de mare, de copleșitor, încât oamenii de bun simț să spună că este cazul să revenim la temele și uneltele vechi.
Scrierea unei lucrări științifice a devenit o corvoadă, dacă nu de-a dreptul o activitate plictisitoare. Ascunsă bine sub straturi de note de subsol și de alte trimiteri, stă o idee pipernicită, un ghiocel acoperit de frunze și zăpadă ce așteaptă ca razele soarelui să-l mângâie. Ca să dospească, orice idee are nevoie libertate și de imaginație, de multă imaginație. Exact ceea ce nu mai permit cadrele formale de acum. Refuzul imaginației și al asocierilor curajoase.
Simțul exagerat al proprietății adevărului: dreptul la proprietatea adevărului, dreptul de posesiune al adevărului, adevărul este doar al meu.
Una dintre lecțiile ultimilor ani: dacă nu au fost recompensate cu o diploma, faptele bune nu există.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu