Orice om onest se rușinează de Guvernul aflat în fruntea țării sale.
Un călugăr athonit: A bârfi înseamnă a-ți plimba limba prin sângele aproapelui tău.
“1 Cel mai serios istoric grec, Tucidide, relatează că lacedemonienii, războinici desăvîrşiţi, mergeau la atac nu în sunet de corn sau de trompetă, ci în cîntece de fluiere şi că făceau aceasta nu din motive de ritual, sau pentru că aşa cerea religia, şi nici ca să îndemne şi să îmbărbăteze sufletele, ceea ce fac goarna şi trîmbiţa, care aţîţă la luptă, ci din contră, ca să devină mai măsuraţi şi mai ordonaţi, fiindcă melodiile de fluier temperează. 2 Ei socoteau că, în luarea contactului cu inamicul şi la începutul atacului, nimic nu e mai potrivit pentru victorie şi vitejie, decît ca, mîngîiaţi cu sunete mai blînde, să nu se dezlănţuie fără măsură. 3. Aşadar, cînd liniile de luptă erau formate, trupele gata de atac şi începea înaintarea împotriva inamicului, cîntăreţii din fluier încadraţi în rîndurile unităţilor incepeau să cînte. 4 Prin acele cîntece liniştite, plăcute şi solemne totodată, se realiza un fel de disciplină obţinută pe calea muzicii militare, fapt care coordona forţa năvalnică a ostaşilor, pe care-i împiedica să se repeadă răspîndiţi şi în dezordine.”(Gellius Aulus, Nopți atice, XI, 1-4, traducere de David Popescu, introducere și note de Iancu Fisher, Editura Academiei RPR, 1965)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu