70 de ani de istorie a filmului
românesc sunt aici,
ne spune repetat Eugen Ștefan Chiriac, unul dintre ghizii noștri în periplul
nostru prin spațiul legendar al Studiourilor Buftea. Nu avem cum să-l
contrazicem, căci tot ceea ce am văzut la fața locului – platouri de filmare, depozite, arhive,
birouri etc – este încărcat cu elemente ce țin de istoria cinematografiei românești din
ultimele șase-șapte decenii. Chiriac lucrează de câțiva ani în acest loc, însă
este legat de lumea filmului din copilărie. Este unul dintre acei oameni
pasionați, anonimi străluciți, care prin dragostea lor pentru un domeniu al
frumosului salvează de la uitare și distrugere atâtea minuni. De câțiva ani,
călăuza noastră prin lumea filmului românesc se ocupă de arhivarea electronica
a imensului material fotografic și audio-video aflat în posesia Studiourilor.
Și face, o spunem cu sinceritate, o treabă foarte bună.
Un scurt exercițiu de arheologie
administrativ-istorică ne oferă o perspectivă cât mai completă a acestui loc,
care a luat naștere și a cunoscut faima în anii regimului comunist, a rezistat
anilor sălbatici ai tranziției și care încearcă, de câțiva ani, să-și
redescopere originile și, în același timp, să se reinventeze ca spațiu al
filmului demn de secolul XXI. Pe scurt, proprietarii actuali ai Studiourilor urmăresc
să redea acestui loc strălucirea de altădată, prin creșterea producției de
filme, și să conserve imensul patrimoniul simbolic pe care îl dețin.
Istoria Studiourilor nu poate fi
desprinsă de evoluția politică a României din ultimele decenii. Ideea
înființării unor studiouri cinematografice a apărut la sfârșitul deceniului 5,
după ce Partidul Comunist Român s-a instalat temeinic în fruntea României.
Modelul a fost faimosul "Mosfilm", principalul studio de film al Uniunii
Sovietice, înființat de bolșevici la scurtă vreme după preluarea puterii. La
fel ca modelul lor, Studiourile din București (Buftea) au fost gândite ca
instrument de propagandă, dar au depășit, inevitabil, acest deziderat politic. Era
natural să se întâmple așa, căci nu există strategie propagandistică fără cusur.
Legenda susține
că dezvoltarea acestei instituții a
fost facilitată și de ambiția actoricească a fiicei mari a lui Gheorghe
Gheorghiu – Dej, Lica. Dorind să facă carieră în lumea filmului, deși nu avea
nicio pregătire, aceasta a susținut demersurile artiștilor timpului de a crește
industria cinematografică românescă. Distribuită în filmele unor regizori
importanți ai epocii, precum Liviu Ciulei, Tudor Bratu, Iulian Mihu, Ion
Popescu – Gopo și Mircea Mureșan, Lica Gheorghiu le-a oferit acestora protecție.
La sugestiile regizorilor și ale tehnicienilor, s-au făcut achiziții de
echipamente de filmare mai performante. A fost o relație de tip win-win pentru
ambele tabere. Despre Lica Gheorghiu se spunea, în epocă, pe la colțuri, că “nu e talentată, ci tare-n
tată”. Regretatul profesor Paul Cornea, fost șef al Studioului Cinematografic
București între 1958-1965, i-a făcut un portret deloc măgulitor divei: „Fiica
cea mare a Şefului Suprem voia să interpreteze roluri principale în filme, deşi
nici talentul, nici înfăţişarea n-o calificau pentru asta. Avea un cap frumos,
cu trăsături regulate, dar inexpresive, era scundă şi avea picioare scurte. O
dezavantajau însă considerabil rigiditatea gesturilor, caracterul lemnos al
mişcării scenice, îndeosebi rostirea: cea mai banală propoziţie suna în gura ei
placid şi fals. Oricâtă osteneală şi-ar fi dat cineva s-o corecteze, presupunând
că ar fi avut curajul s-o facă, ar fi fost inutil: ea era încredinţată că
posedă calităţi de star, iar un anturaj iresponsabil îi întreţinea convingerea,
prin linguşeli inadmisibile. Ruptă de realitate, crescută în serai - din
momentul accederii tatălui la putere - incultă, capricioasă şi răsfăţată,
dispunând indirect de o influenţă enormă, neezitând în alegerea mijloacelor, ea
devenise un personaj temut, pe care până şi înalţii funcţionari de partid se
străduiau să-l evite. Nu ştiu în ce condiţii şi-a făcut debutul în «Erupţia»
lui Ciulei, însă nu era mult după venirea mea în studio când am avut ocazia să
iau act de ambiţiile, nazurile, dar şi de puterea ei. Dând dovadă de o mare
naivitate, fiindcă ignoram de ce e în stare Lica, îi promisesem lui Ciulei că
nu se vor exercita presiuni din afară pentru alegerea actorilor din «Valurile
Dunării».” („Ce a fost.
Cum a fost. Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache“, apud Adrian Epure, „Din
culisele cinematografiei“. Cum a băgat Lica Gheorghiu spaima în regizorii de la
Buftea. Detalii neştiute, Adevărul, 26 martie 2017)
Notă: Lica
Gheorghiu (Popescu), fiica cea mare a liderului comunist Gheorghe Gheorghiu –
Dej, în rolul Nina, în Erupția (1957), filmul de debut al lui Liviu
Ciulei. Sursă foto: pagina de Facebook a
lui Eugen Ștefan Chiriac, postare din data de 20 mai 2020.
Perioada
de aur
Perioada de aur a Studiourilor începe odată cu venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu. În primii ani ai domniei sale, în intervalul 1965 – 1971, Ceaușescu a încurajat deschiderea culturală și schimburile cu studiourile și artiștii occidentali. Este epoca în care Studiourile de la Buftea sunt vizitate de staruri americane și franceze, sunt realizate câteva coproducții româno-franceze, specialiștii și tehnicienii fac vizite de studiu în țări cu tradiție cinematografică, se achiziționează echipamente de producție occidentală de foarte bună calitate și filmele realizate la Buftea participă la festivaluri internaționale. Kirk Douglas, Orson Welles, Jean – Paul Belmondo, Jack Lemmon și Shirley McLaine, ca să dăm doar câteva exemple – artiști care au marcat istoria cinematografiei – vizitează Studiourile, autoritățile timpului încercând să-i atragă cu diverse scheme de colaborare.
Notă: Shirley MacLaine, 1963, în vizită la Buftea. Sursă foto: Pagina de Facebook a Studiourilor Buftea.
Un caz aparte este cel al lui Edward G. Robinson, mare actor american, care era născut la București, în 1894,
într-o familie evreiască. Plecat din România la o vârstă fragedă, din motive de
antisemitism, după unii, acesta se impune în lumea teatrului și a filmului de
peste Ocean. Prietenia și colaborarea cu Humphrey Bogart, cu care a jucat în 5
filme, sunt intrate de mult în legendă. Acesta vizitează Studiourile în 1966,
chiar în timpul filmărilor la Dacii. Cunoscut pentru rolurile sale din Key
Largo, Cele zece porunci, Puștiul din Cincinnati, Străinul
ș.a., care-l impun drept unul dintre starurile de la Hollywood, Robinson a
venit în România pentru câteva zile, într-un fel de călătorie nostalgică pe
tărâmul copilăriei. A și acordat două interviuri, din care a reieșit că nu a
uitat limba română. Într-unul dintre acestea îi spune partenerului de dialog –
Toma George Maiorescu – că ar prefera să dialogheze în limba română.
Erau anii de aur
ai regimului Ceaușescu (condamnarea invadării Cehoslovaciei, primirea la
București a generalului Charles de Gaulle, vizita în SUA la invitația lui
Richard Nixon etc) și perioada de maximă înflorire a "cetății filmului" de
la Buftea. Miracolul acesta a ținut doar câțiva ani, până în 1971, anul Tezelor
de la Neptun, moment care marchează începutul înghețului vieții
culturale din țară. Titlul inițial al tezelor - Propuneri de măsuri pentru
îmbunătățirea activității politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a
membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii, apărut în iulie
1971, este extins și publicat cu un titlu schimbat în toamna aceluiași an. Este actul oficial care pune capăt
perioadei de relaxare de la începutul epocii Ceaușescu. Cinematografia, artă
considerată esențială pentru transmiterea mesajelor oficiale și educarea
maselor, este supusă unui control extrem de riguros al autorităților.
În perioada de glorie a Studiourilor, numărul angajaților depășea 3000. Mărturiile foștilor salariați – câțiva supraviețuitori trăiesc și astăzi în Buftea - descriu acest spațiu ca fiind un fel de uzină de filme cu activitate continuă. Oamenii erau în permanentă mișcare și implicați în câte un proiect. Pentru unii dintre ei, cei mai norocoși, statul construise locuințe în apropiere, la câteva sute de metri distanță de ""fabrică", în blocuri care imitau imobilele sovietice de anii ’40.
Peste 300 de
filme au fost realizate la Buftea în perioada comunistă. Cei mai importanți
regizori și actori români ai perioadei au filmat aici. Lista filmelor realizate
și numele actorilor importanți care au avut legătură cu acest spațiu ar ocupa
zeci de pagini, dacă ne-am apuca să o întocmim. Peste tot găsești semne ale
trecerii artiștilor importanți - portrete, busturi, secvențe de film, afișe,
costume, machete, desene și multe altele.
Succesul la public al filmelor
realizate în acele timpuri a fost uriaș, iar dovada acestei afirmații o
reprezintă numărul de spectatori care au venit la cinematograf să
le vadă; regizorii actuali pot visa în zadar la asemenea numere, fenomenul este
irepetabil. Nea Mărin miliardar (1979, regie: Sergiu Nicolaescu), Păcală (1974,
regie: Geo Saizescu) și Mihai Viteazul (1971, regie: Sergiu Nicolaescu),
realizări mediocre, ocupă primele 3 locuri în box-office-ul istoric autohton,
fiecare strângând în jur de 14 milioane de spectatori. Clasamentul istoric al
spectatorilor filmelor românești se găsește pe site-ul Centrului Național al
Cinematografiei: http://cnc.gov.ro/wp-content/uploads/2019/06/TOTAL-SPECTATORI-FILM-ROMANESC-LA-31.12.2018.pdf .
Notă: Bustul lui Radu Beligan, unul dintre cei mai importanți actori de teatru și film ai României.
Figura centrală
a cinematografiei românești timp de decenii a fost cea a regizorului,
scenaristului și actorului Sergiu Nicolaescu. Detestat de foarte mulți din
lumea filmului și a culturii, dar respectat de la fel de mulți, acesta a știut
ca nimeni altul să se plieze pe nevoile timpului și să livreze poveștile
cinematografice cerute de autorități. Nicolaescu a fost o figură la fel de
influentă și în perioada de tranziție, când a realizat 12 filme, dar unele tot
mai lipsite de suflu.
După sfârșitul
epocii comuniste, Studiourile au traversat o lungă tranziție, care a afectat
tot procesul de producție de filme din România. Managementul de slabă calitate,
subfinanțarea cronică și bugetarea filmelor făcută după criterii care nu aveau
legătură cu calitatea artistică și cu piața de film au adus industria cinematografică
autohtonă în pragul colapsului. Anul 2000 a fost unul extrem de delicat și
trist, deoarece la finalul său niciun film nou nu a fost terminat și lansat
către public.
Un moment
important pentru Studiourile de la Buftea a fost vânzarea parțială a celor mai
importante spații de filmat către compania Mediapro Production, condusă de
Adrian Sârbu, unul dintre cei mai importanți oameni din lumea televiziunii.
Studiourile devin sinonim cu ProTv și producțiile sale. Ambițiile acestei
companii erau mari, foarte mari, iar cinematografia avea un rol privilegiat în
strategia de dezvoltare imaginată de patronii săi. În intervalul 1998 – 2009, pe platourile de la
Buftea, au fost realizate mai multe filme, cele mai multe de serie B și serie C. Au fost create și câteva pelicule de
calitate, cum ar fi: Amen, regizat de Costa Gavras, Callas Forever,
în regia lui Franco Zefirelli, și Joyeux Noel, nominalizat la Premiul
Oscar pentru film străin, în regia lui Christian Carion.
La Buftea ajung
să lucreze actori importanți ai cinematografiei internaționale din ultimele decenii, așa cum sunt: Jeremy Irons, Fanny Ardant (Callas Forever, 2002), Andy Garcia
(Modigliani, 2004), Daniel Bruhl, Diane Kruger (Joyeux Noel, 2005), Woody
Harrelson, Demi Moore, Josh Hartnett ( în Bunraku, 2010) ș.m.a.
Notă: Fanny Ardant, Jeremy Irons și Franco
Zeffirelli în timpul filmărilor la Callas Forever. Sursă: pagina de
Facebook a Studiourilor Buftea, postare din data de 28 august 2019.
În 2016, pe
fondul crizei economice, care a afectat serios compania Mediapro, se schimbă
din nou patronajul, Studiourile fiind preluate de către un consorțiu (Central
European Media Enterprises), format din firme din SUA, Hong – Kong și România.
Eforturile de restructurare începute în urmă cu câțiva ani par a începe să dea roade,
fiindcă noul management a reușit să atragă proiecte cinematografice importante,
cum ar fi serialul „Familia Adams”, regizat de Tim Burton și produs de Netflix
și MGM Television.
În ultimii ani,
pe platourile de filmare de la Buftea au trecut actori precum Colin Farrell (în
Voyagers, 2020) și Jean Reno (în Doorman, 2020).
Notă: Colin Farrell, secvență din Voyagers, 2020. Sursă: www.imdb.com
A avea grijă de ce este al tău și al urmașilor
tăi
Senzația pe care
o trăiești în orele pe care le petreci în clădirile și în curtea Studiourilor
este aceea de vizită la Muzeul Cinematografiei Românești. Acesta nu există,
oficial, dar el funcționează, în realitate, la Buftea. Căci asta este de fapt
spațiul acesta: un mare muzeu al cinematografiei românești. Ca orice instituție
din domeniul cultural din țara asta, și spațiul acesta suferă de imprecizii, de
neglijențe și de o valorificare inegală a potențialului său. În ciuda acestor
slăbiciuni, la Buftea ți se oferă ocazia de a rememora 70 de ani din istoria
cinematografiei românești. Cei mai importanți ani din istoria de peste un secol
a cinema-ului autohton.
Deținătorii de
azi ai Studiourilor par a fi înțeles că miza este mult mai mare decât producerea
de filme, care e drept că asigură supraviețuirea pe o piață foarte dinamică și
fluctuantă, deoarece fac eforturi de a înnoda firul continuității la Buftea. Trecutul
se amestecă cu prezentul, exact ca într-o poveste. Căci vizita la Buftea îți
oferă șansa de a asculta câteva povești despre cele întâmplate acolo, în
vremuri în care marile generații ale teatrului și filmului românesc erau în
deplină energie, și de a vedea artefactele unei lumi de care încă nu ne-am
desprins cu totul.
Iată ce poți vedea la Buftea:
- Depozitul de costume, unde se păstrează garderoba utilizată în multe dintre filmele realizate în anii 70-80:
- Colecția de aparatură de
filmat din epoci diverse este de găsit în clădirea administrativă:
- Nelipsitele volume ale corifeilor
ideologiei comuniste, cărți de bază în orice bibliotecă oficială din epoca trecută, și mii de alte obiecte de decor:
- Nostalgii mi-a provocat mingea de 35 lei, pe care o foloseam
în meciurile de fotbal și de tenis cu piciorul jucate între blocuri și pe
stradă la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90.
- Pe un raft am găsit un bust mic al lui Stalin, în costumul său obișnuit și cu steaua de mareșal al URSS în piept:
- - Într-o altă sală, plină cu obiecte de
recuzită, am descoperit un portret oficial al lui Ronald Reagan. Deși este un portret oficial, surâsul de pe
fața fostului președinte american sugerează că acesta tocmai terminase de spus un banc cu sovietici:
- Într-un hangar
mare se găsesc câteva zeci de mașini de epocă. Piesa de rezistență a colecției
este un Cadillac DeVille Cabrio, folosit în comedia Nea Mărin Miliardar,
din 1979, în care Amza Pellea a jucat rol dublu.
Mulțumiri
Vizita la Studiourile Buftea nu ar fi
fost posibilă fără deschiderea celor care lucrează acolo. Deși aveau o filmare
și erau prinși cu diverse activități pe care le implică pregătirea spațiilor de
filmat, ne-au primit cu brațele deschise.
Îi mulțumim, în primul rând, doamnei Mihaela Cenușe, persoana cu care am colaborat la pregătirea vizitei. Reverențe domnilor Ionuț Simionescu și Eugen Ștefan Chiriac, care ne-au fost ghizi, poziție din care ne-au oferit informații prețioase și au răspuns tuturor întrebărilor pe care le-am pus. Le mulțumim, de asemenea, doamnelor Mia Simion și Elena Trifu, responsabile de depozitul de costume, doamnei Rica Resteanu, persoana care gestionează sala de recuzită, și domnului Andrei Gică, cel care are în grijă depozitul de arme și armuri. Toți ne-au acordat timp generos și au avut multă răbdare cu noi.
Recomandări:
Despre cinematografia românească din
epoca comunistă au scris printre alții:
1. Cristian Tudor Popescu (Filmul surd
în România mută. Politică și propaganda în filmul românesc de ficțiune
(1912-1989), Polirom, 2011, 304 pagini);
2. Bogdan Jitea (Cinema în RSR.
Conformism și dizidență în industria ceaușistă de film, Polirom, 2021, 464
pagini).
Ambele volume sunt, la bază, lucrări
de doctorat. Volumul lui Cristian Tudor Popescu a fost scris într-un stil
concis și tăios, însă reflecțiile și analizele de film ilustrează tehnica
impresionistă, nefiind cu nimic diferite de prestațiile de la televiune ale
autorului. Lucrarea lui Bogdan Jitea, în schimb, este bine structurată și
extrem de documentată, fiind o reușită a cercetării din acest domeniu.
Vizite la Studiouri au făcut și alții:
Bogdan Jitea
a spus tare fain povestea locului într-un text publicat pe www.vice.ro : https://www.vice.com/ro/article/y3g93y/studiourile-buftea-locul-in-care-s-au-tras-cele-mai-importante-filme-din-romania .
Andrei
Cezar, pentru Impact: https://www.impact.ro/studiourile-buftea-mai-ceva-ca-la-hollywood-flota-de-masini-innoita-iar-cadillacul-lui-nea-marin-miliardar-renaste-130714.html .
Abancor,
pentru www.amfostacolo.ro , în 2013: https://amfostacolo.ro/impresii9.php?iid=38992&d=de-vizitat-in-imprejurimile-bucurestiului--bucuresti .
Informații despre vizita lui Edward G. Robinson, unul dintre actorii adolescenței mele, am găsit tot într-un articol scris de Bogdan Jitea. Sursa: https://www.vice.com/ro/article/mb48nx/romanul-care-a-fugit-din-tara-din-cauza-antisemitismului-si-a-ajuns-la-hollywood .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu