Comentarii pe marginea propunerii de "Program școlară de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a"

 

Propunerea de programă la limba și literatura română pentru clasa a IX-a a stârnit o mulțime de reacții, cele mai multe dintre ele fiind negative. Corul criticilor este format, în mare măsură, din scriitori români din noile generații, diverși influenceri care critică din obișnuință orice seamănă a reflecție cu adiere conservatoare și profesori de specialitate care (supra)apreciază autorii contemporani. Există și un grup de scriitori și de profesori de limbă și literatură care susțin că noua abordare a programei, una care pune accent pe evoluția istorică a literaturii și pe definirea conceptelor, este mai potrivită.  

Principalele critici aduse noii programe sunt:

-         Elevii trebuie să încurajați să citească, iar textele clasicilor nu le mai stârnesc niciun interes, urmarea fiind că nu vor mai citi deloc. Florin Iaru a fost cel mai insistent în acest sens.

-           Unii (Elena Vlădăreanu, Ștefan Baghiu ș.a.) au criticat faptul că pe listă nu se găsește nicio autoare, dar ei nu par a ține cont de faptul că începuturile literaturii noastre au fost sărace în prezențe feminine. Ideea este una venită din zona feministă autohtonă. Din secolul al XIX-lea, reținem numele câtorva autoare – Iulia Hașdeu, Elena Văcărescu, Anne de Noilles, Veronica Micle, regina Elisabeta (Carmen Sylva) și Sofia Nădejde – sunt cele mai proeminente nume. Iulia Hașdeu a murit prea devreme, înainte să producă ceva relevant, și a scris ceva poezie în limba franceză; Elena Văcărescu și Anna de Noilles au scris în franceză, fiind percepute ca aparținând culturii franceze; Veronica Micle a fost o poetă minoră, care a supraviețuit în imaginarul românesc datorită iubirii lui Eminescu; Carmen Sylva a scris mult în germană, limba sa maternă, dar a scris câteva texte și în limba română; Sofia Nădejde a fost o scriitoare complexă și longevivă, militantă pentru drepturile femeilor și autoarea primului roman feminist din literatura română.

   Toate aceste doamne ar putea avea un loc în programa de limbă și literatură română pentru clasa a IX-a. Nu sunt autoare comparabile cu clasicii secolului XIX, nimeni nu pretinde asta, dar un capitol dedicat nașterii sensibilității literare feminine ar trebui să existe într-un manual de literatură dedicat literaturii secolului XIX. Saltul calitativ al literaturii feminine este vizibil în primele decenii ale seolului XX, când se afirmă Alice Voinescu, Marta Bibescu și Hortensia Papadat Bengescu – trei autoare rafinate și complexe. Născute la sfârșitul secolului XIX, acestea și-au scris operele în secolul XX.

-       Elevii nu vor mai fi racordați cu ceea ce oferă lumii autorii contemporani, metodele sunt vetuste, sugestiile de autori de studiat invită la înstrăinarea de lectură. Nici în acești ultimi ani nu s-a simțit o creștere a interesului elevilor pentru lectură și nici vreun interes special pentru literatura produsă de autorii români contemporani.

-        Se insistă prea mult cu autori din secolul al XIX-lea – Costache Negruzzi, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu și alții, dar se introduc și necunoscuți mai mediocri decât cei menționați (Radu Ionescu – cu La gura sobei și Cânturile intime, cel mai probabil! și Ion Codru Drăgușanu – Călătoriile unui român ardelean: în țară și în străinătate: 1835-1844).

Apărătorii noii programe susțin că:

-          Revenirea la abordarea diacronică a literaturii române predate în școli ar putea contribui la o înțelegere mai justă a ideii că o literatură este rezultatul unui proces evolutiv, are o istorie care începe dintr-un punct și continuă ascendent, cu sincope, cu pauze și reveniri. O atare abordare ar putea oferi elevilor câteva repere clare.

       Abordarea diacronică nu este una naționalistă, care consolidează înapoierea, ci una ce oferă continuitate unui demers de care au beneficiat chiar și contestatarii programei lansate în dezbatere publică.

-     Autoare nu prea au existat în primele secole ale literaturii noastre, cele care s-au afirmat în a două jumătate a secolului XI nu au valoarea estetică necesară pentru a fi incluse în manuale. Prezența scriitoarelor este relevantă în programele pentru clasele superioare de liceu.

-         În state model pentru societatea românească se studiază literatura tot într-o manieră diacronică – Franța, Italia ș.a. – primele capitole din manualele de liceu fiind dedicate autorilor de început din acele literaturi. Vorbim despre Dante, Rabelais, epopei medievale etc. Dacă noi nu am avut norocul unor autori de talia acestora, ce ar trebui să facem? Să-i ignorăm complet pe cei care au trăit și scris la începuturile literaturii noastre -cronicari, cei din Școala Ardeleană, pașoptiști etc?

-          Perspectiva antidiacronică a literaturii a condus la disoluția societală de astăzi, la deprecierea autorității didactice, la haosul din școli și la rezultatele dezastruoase de la evaluările școlare.

-      Ideea de canon literar este în continuare folositoare și nu este opresivă, disfuncțională și nedreaptă, absolutistă. Oamenii tineri au nevoie de repere clare, de modele validate de specialiști.

-          Rezultatul alegerilor din 2024 a fost, la rigoare, chiar rezultatul confuziei întreținute de reformatorii de astăzi, care au izolat gândirea istorică structurată, considerând-o perimată, permițând inflația de mitologie istorică naționalistă care a capturat o bună parte din publicul tânăr. Tinerii nu mai cunosc cronologia esențială a istoriei României, aceasta este o constatare a celor care lucrează direct cu aceștia. Ce dialog folositor poți avea cu un om care nu stăpânește reperele de bază?

Concluzii:

-        Programa propusă spre dezbatere este una de avarie, prin încercarea de a mai salva ceva din cunoașterea literaturii române la nivelul liceal. Dă un sens acestui proces de cunoaștere.

-          Nu poți începe predarea în liceu cu autorii postmodernismului românesc, mergând pe ideea că aceștia vor stârni pasiunea pentru lectură a noilor generații. Scriitorii esențiali ai postmodernismului românesc nu sunt citiți de publicul pentru care scriu, fiind tot mai străini de acesta și funcționând ca o bulă elitistă. Deși publicul larg nu are un simț estetic prea rafinat, are totuși sensibilitatea necesară pentru a se orienta spre o operă importantă pentru o comunitate.

-           Elaborarea unei secțiuni dedicate apariției sensibilității literare feminine se impune, deoarece autoarele din secolul XX nu au apărut pe un sol virgin. Dacă programa tot tratează diacronic literatura română, trebuie să existe o secțiune rezervată primelor scriitoare.

-          Este salutară ideea de a reintroduce câteva capitole despre evoluția limbii române în liceu. La fel de importantă este ideea de studia teoria literară esențială – definirea genurilor și a speciilor, definirea stilurilor și prezentarea diferențelor dintre acestea, a curentelor literare etc. Trebuia să se recomande mai clar studierea gramaticii la nivel liceal, este nevoie de așa ceva.

-           Operele din literatura străină recomandate mi se par foarte bune. Machiavelli, Montesquieu, Lamartine, Stendahl, Moliere sunt cei recomandați, profesorii putând să ilustreze demersurile didactice cu alți autori.

Ostraca 8

    Pentru a treia oară în ultima săptămână am avut același vis – un vis cu trotinete. Veneau din toate direcțiile spre mine, nu știam încotro să o apuc, mă simțeam hăituit.

 

 

    Este tare trist să descopăr că oameni pe care îi consideram decenți, pe unii dintre ei chiar îi admiram, s-au transformat peste noapte în niște militanți puri și duri. Ușurința cu care împrăștie tot felul de dezinformări mă lasă perplex. Mi-e teamă că alegerile prea categorice îi vor transforma pe toți în simpli propagandiști ai uneia dintre părți. Mi-e milă, de pe acum, de cei care vor fi în tabăra care va pierde partida.

 

    Scârbit de-atâta propagandă, tristețea unui meci de Liga a II-a cer.

 

You’ll Never Walk Alone

 

    Un cântec trece dincolo de tribune și pătrunde în mințile iubitorilor fotbalului din orice loc al planetei. Nu trebuie să fii suporter fanatic al lui FC Liverpool pentru a recunoaște că imnul echipei care joacă pe Anfield Road este cel mai frumos din lumea fotbalului. Nu cred că există echipă engleză care să fie mai iubită de iubitorii de fotbal din lumea de dincolo de arhipeleag, deși în unele clasamente întocmite prin diverse locuri din lume – Asia și Africa - Manchester United este pe primul loc în privința numărului de suporteri. Situația s-ar putea să se fi schimbat în ultimii ani, de când diavolii roșii nu mai prestează fotbalul de calitate din epoca în care manager era Sir Alex Ferguson. Cert este că nu prea multă lume știe care este imnul lui Manchester United.

    Am avut bucuria de a auzi imnul cormoranilor cântat de suporterii englezi în februarie 2010, la București, în timpul unui meci jucat de Unirea Urziceni în Europa League. A fost o partidă câștigată destul de lejer de jucătorii în echipament roșu, desi trupa din Bărăgan condusă de Ronny Levy a deschis scorul prin portughezul Bruno Fernandes și a vândut câteva iluzii suporterilor români. 

   Piesa originală a fost creată de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein în 1945 pentru piesa "Carousel", jucată pe Broadway. A fost cântată pentru prima oară de actrița Christine Johnson, în scena finală a spectacolului. Cântecul s-a bucurat de succes de public și a devenit emblema spectacolului. Cântecul a fost preluat și interpretat de mulți cântăreți din epocă, cel mai cunoscut dintre ei fiind Elvis Presley.

    Există multe variante ale acestui cântec, dar una mi se pare emoționantă. Este vorba despre cea interpretată de trupa Gerry and the Pacemakers, remixată și înregistrată în 1997. Las videoclipul mai jos.

  

 

 

 

https://www.youtube.com/watch?v=OV5_LQArLa0&list=RDOV5_LQArLa0&start_radio=1

 

Ostraca 7

 

Circula o vorbă în anii ’70-’80 despre ministrul responsabil de învățământ: ”Nu mi-e frică de ministrul educației, ci de educația ministrului”. Acum, de când cu  politicienilor, ar trebui să ne fie frică de colecțiile de diplome ale miniștrilor.

 

Cuvântul cel mai golit de substanță, cel mai demn de hulit și cel mai plictisitor din limba română este <reformă>. Utilizarea insistentă a acestui cuvânt este semnul sigur al imposturii.

 

În anii '80, după încheierea mandatelelor  ministeriale ale tovarășelor Suzana Gâdea și Aneta Spornic, circula următoarea glumă în școlile din țară: „Spiru Haret a separat învăţământul de biserică, Aneta Spornic a separat învăţământul de cultură, iar Suzana Gâdea a separat învăţământul de şcoală“. Cum am putea descrie activitatea celor mai mulți dintre miniștrii educației de după 1989? …Au  separat școala de copii.

 

 Burghezi sunt cu siguranță vecinii și colegii.

 

Fericiți și împliniți sunt întotdeauna ceilalți. Noi, niciodată.

 

„Nu ştiu dacă Dumnezeu există, dar ar fi bine pentru reputaţia Lui să nu existe.” (Jules Renard)