Federeii

Ani la rândul, imaginea României a fost asociată cu tablourile sumbre extrase de camerele de luat vederi ale televiziunile occidentale din orfelinatele românești: era patria copiilor fără casă chinuiți, subnutriți, de nimeni iubiți, vânduți străinilor de parcă ar fi cârpe second hand etc.. Copii cu psihicul făcut țăndări și cu inima rănită pentru totdeauna mișcându-se într-un ritm ieșit din suflete chinuite. Cine nu-și amintește  copilul cu ochi mari și triști ce se leagănă într-un colț al camerei/ pe un hol sau își suge degetul la o vârstă ce a depășit-o cu mult pe cea a sugarului? Este această imagine, reluată de sute, mii de ori, suficientă pentru a înțelege ce s-a petrecut în acele lagăre de concentrare pentru copii? Surprinde această imagine chipul exact al orfelinului ori este investigație jurnalistică rece, cinică despre una dintre realitățile crude (tot mai numeroase!) ale lumi? Poate cineva care nu a trăit umilința, foamea și violența extremă să fie credibil atunci când încearcă să le descrie?….Este nevoie, cred, de o mână de maestru, de mare maestru pentru a reuși așa ceva. Obligația rostirii, descrierii adevărului revine martorului – celui care a trăit cruzimea pe propria piele,  celui care îndurat frigul și foamea până când a ajuns să nu le mai simtă, a celui care și-a înconjurat sufletul încercat de durere cu o carapace de țestoasă.

Acest spațiu al vulnerabilității extreme, pe care scriitorii români nu l-au explorat până acum, capătă trup (literar) prin admirabilul volumul scris de Nicolae Avram.  Federeii a apărut la Casa de Editură Max Blecher în 2010 și s-a bucurat, încă de la apariție, de cronici elogioase scrise de câțiva dintre cei mai subtili iubitori de poezie de la noi: Radu Vancu, Claudiu Komartin, Daniel Cristea – Enache și Rita Chirian. Cartea lui Nicolae Avram are meritul de a pătrunde, cu mijloacele martorului poet, în sufletul orfanului din România deceniilor ceaușiste. Este de fapt o cronică nefardată a copilăriei scrisă de unul care a trecut prin acea instituție a infernului comunist, orfelinatul.

Bătaia, foamea, singurătatea, vulgaritatea, umilința, răutatea sunt cuvintele care descriu cel mai bine viața federeilor ( băieții care trăiesc într-unul dintre orfelinatele regimului Ceaușescu, numit în glumă/joacă Federeul). Poemul de la pagina 30 este cel care dă titlul volumului:

„noi suntem baietasii:

cu capetele rase pâna la

sânge

împreuna ne-am trait viata

împreuna am facut foamea

am plâns am râs am iubit

dupa ce se da stingerea

în dormitor se face liniste

sunetul pasilor pedagogului

haxim

sunt singurii

care se aud pe culoarul rosu

cu miros de benzina

uneori câte unul începe sa-si

spuna povestea în auzul

tuturor“

         Volumul este grupat în mai multe cicluri, fiecare dintre ele având în centru câte o figură de federeu sau de lucrător în această instituție de (ne)educație socială: Modi, teroarea băieților din instituție, Simion, Cămăraș (regele muștelor), Fonoloș, Mărgi, Paulin, Damian, Liliac, Pobeda, educatorul Haxim, Tatiana, Titus, ș.a.. Fiecare dintre eroii cărții are parte de o poveste( uneori, și-o spune singur). În absența iubirii, violența devine a doua natură a acestor copii, îmbrăcând nenumărate forme: de limbaj, violența fizică, psihică, educațională. Poate că unii vor strâmba din nas citind revărsarea de expresii argotice, violența unor imagini, însă acestea își găsesc locul firesc în această carte ce nu putea fi scrisă folosind o stilistică de fată mare; infernul nu poate fi o revărsare de culori calde, de triluri de ciocârlii. Portretul lui Modi, spaima copiilor, este uluitor prin autenticitatea sa:

Grasul Modi/ hai sus labagiilor/ strigă din toate puterile/ treceţi la culcare/ bă handicapaţilor/ tu tu tu tu şi tu/ ne arată cu degetul/ ridicaţi-vă // veniţi după mine viermilor/ ne sculăm de la televizor/ unde stam toţi grămadă/ pe cimentul/ gol lustruit // e seară îl urmăm tremurând/ într-un dormitor liber de la etaj/ stăm drepţi în faţa lui/ numai în chiloţi şi maiouri // e stăpân pe vieţile noastre/ suntem nişte viermi de mătase/ o afacere profitabilă două kilograme/ de gogoşi dintr-un gram de ouă/ simţim cum ne cresc ganglioni/ cerebroizi/ în partea anterioară/ fugim şi ne ascundem/ în crăpătura/ cimentului (pp. 5-6)

Cum bine  a remarcat Radu Vancu, federeii au devenit, treptat, asemenea soldaților copii din Africa. Cine a trecut prin orfelinat cunoaște legendele țesute în jurul copiilor pe care îi selecta Ceaușescu pentru a-i crește și a-i transforma în membri ai gărzii personale. O armată formată din sensibilități pustiite, căci o experiență de soiul acesta nu te lasă întreg. Curajul lui Nicolae Avram merită subliniat, căci nu este puțin lucru să aduni la un loc cioburile sufletului tău făcut țăndări și să încerci să-l reconstitui.

Rostul martorului este să spună povestea, este imperativul său. Când martorul este și un om talentat, rezultatul este o carte emoționantă. Federeii este o astfel de carte. Este volumul pe care l-am așteptat, pe care mi-aș fi dorit din tot sufletul să-l fi scris eu. În galeria mea literară, Federeii se află lângă De ce fierbe copilul în mămăligă, extraordinarul volum al Aglaei Veteranji.