Privesc orașul cimitir –
Aici, am murit astă vară.
Dincolo, sub a iernii povară
Am murit sub clavir.
Privesc orașul cimitir
În care am murit și ieri
Și voi muri și mâine, ca un fir
Între zilele de nicăieri.
(pag.13)
****
Se întindea noianul de unde nu
mai vii
Și se-ntindea grămada de foi pe
care scrii
Că totul este moarte, că nu avem
un sens
În lumea trepădușă în care-am
fost un vers
Și timp, Iscariotul, ne-a măcinat
pe veci
Iar chipul nu mai este același
chip când treci
Se întindea noianul de unde nu
mai vii
Și între noi – pocale, hârtii și
flori-sicrii (pag. 22)
***
Jefuit de tristețe
am rămas la bustul gol
și corbii, cinstitele fețe
îmi tot dau ocol
-
smulgeti-mi
odată
ochii și brațele, pe
lumea asta numai ei,
înecații nu ne sunt nouă
paiațele…
***
Maculată moarte, imaculată
concepție
De copil născut și dus la secție
Pentru buric și injecție și
buletin
Ființa e o moștenire, iar viața-i
scrin
În care găsești maculate morți și
imaculate concepții
Despre lume și viață, cu aer de
lecții
Care te învață să-ți mănânci
inima mai ușor
Și dacă imaculata concepție
înseamnă chiar dor
De un spirit și de o creangă
ruptă,
La inima mea te înfruptă (pag.
53)
ION STRATAN
Crucea verbului
Editura Paralela 45,
Pitești, 2000
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu