Ai nevoie

 

ai nevoie de 9 luni pentru a ieși la lumină

îți trebuie 40 de zile pentru a ține doliul după un părinte

timp de 75 de ani te-ntrebi care-i rostul tău

12  luni toată lumea te încurajează să mergi

și sare în sus de bucurie când aproximezi un cuvânt

apoi alți 12 ani ți se spune să stai locului și să vorbești doar când ești întrebat

40 de ani alergi de colo-colo, te trezești dimineața

și te temi de niște nefericiți la fel de mari ca tine

15 ani, poate 20 dacă ești norocos, îți târâi picioarele tot mai obosite

și contempli înfricoșat pielea ta, câmp de război

îți este necesară  o clipă  pentru a înțelege că totul s-a sfârșit

într-un minut și patruzeci și șapte de secunde

trupu-ți  devine rece ca marmura

dacă dai crezare cercetătorilor britanici

Vlad Dragomir

 

Echipa națională de fotbal este în suferință. Jucătorii talentați sunt rari, iar cei serioși sunt și mai greu de găsit. Șansele de a participa la un turneu final de Campionat Mondial sunt foarte mici, visul american din 1994 nu (mai) poate fi reluat. Antrenorul nostru este în suferință și, cel mai probabil, nu va fi pe bancă în timpul meciului de baraj cu Turcia. Firul pare rupt din nou.

În tot marasmul acesta există și o mică rază de lumină, o pepită de energie și de voință ivită în meciurile din campionatul cipriot. Este vorba despre Vlad Dragomir, mijlocașul central al lui Pafos, echipă cu care a jucat în grupele Ligii Campionilor.

Cariera lui Vlad Dragomir a urmat un traseu tipic pentru mulți dintre fotbaliștii români din prezent: debut la o vârstă fragedă, cumpărat de un club important din Vest și împrumutat într-un campionat serios, transfer la un club cu ceva perspective și acumularea de jocuri importante.

În cv -ul mijlocașului nostru apar echipe precum ACS Poli Timișoara, Perugia și Pafos. În perioada junioratului, Dragomir a fost legitimat la Arsenal timp de trei ani. A debutat la ACS Poli Timișoara, fiind cel mai tânăr jucător care a evoluat pentru echipa bănățeană. A evoluat pentru toate grupele echipei naționale, trecând oarecum pe sub radarul presei sportive, care nu l-a cotat niciodată ca fiind unul dintre vârfurile generației.

Transferul la Pafos, o echipă fără tradiție din fotbalul cipriot, părea a-i fi pecetluit cariera. Mulți jurnaliști români și-or fi zis că este gata și băiatul acesta. Ovidiu Moruțan, Florinel Coman, Ianis Hagi, Dennis Man, Andrei Ivan și alții ocupau scena, ceilalți jucători  revenindu-le zonele obscure.

Doar că, printr-o întorsătură neașteptată a sorții, cariera a început să-i surâdă din nou harnicului mijlocaș român. Într-o echipă cu David Luiz, Mislav Orsic, Derrick Luckassen și Ivan Šunjić, pentru a menționa câteva nume mai importante dintre cele aflate în lotul clubului cipriot, Dragomir a ajuns căpitan și a fost cel mai bun jucător în meciurile din ediția în derulare a Ligii Campionilor, unde a reușit și un gol splendid cu Slavia Praga.

Vlad Dragomir a debutat târziu la echipa națională, în martie 2025, iar de atunci a reușit să adune cinci selecții, patru în meciuri oficiale și unu în meciul amical cu echipa Canadei. A dat impresia că aleargă mai mult decât coechipierii săi și că acoperă mai bine terenul de joc. Păcat că evoluțiile sale bune nu au coincis cu un joc colectiv reușit.

Oricum se va termina partida decisivă cu Turcia, ce ne-ar putea duce spre un meci decisiv de calificare la Campionatul Mondial din SUA, Canada și Mexic, Vlad Dragomir este unul dintre câștigurile certe ale naționalei noastre. Fără declarații pompoase, fără poze cu vedete de plastic și fără susținerea unor jurnaliști care te transferă de la Steaua Mizil la FC Barcelona într-o dimineață, acesta și-a construit o carieră de jucător serios și muncitor, așa cum nu prea mai întâlnești în fotbalul autohton. Într-o lume superficială ca a noastră, să fii serios și harnic nu înseamnă puțin.

 

Fotbal minut cu minut (o recenzie)

 

Mi se întâmplă ca în timpul transmisiunii unui meci de fotbal să închid ochii și să mă concentrez asupra comentariului sportiv. Este vorba chiar și de meciuri în care joacă cele mai bune echipe din lume: Real Madrid, FC Barcelona, Internazionale, AC Milan, Juventus, Bayern,  Manchester United, FC Liverpool, Arsenal etc. Atât, stau și ascult. Este ca și cum aș asculta poveștile unor meciuri spuse de oameni care înțeleg fenomenul sportiv.

Las mintea să asculte vorbele jurnaliștilor - comentatori și îmi imaginez ce se întâmplă pe terenul de fotbal, iar mintea mea reconstruiește jocurile în felul ei unic, de mașină miraculoasă. Mă întorc, în felul acesta autoimpus, în anii copilăriei mele, când ascultam transmisiunile emisiunii Fotbal minut cu minut, una dintre cele mai iubite producții ale Radioului Public. Ion Ghițulescu, Dan Voicilă, Dumitru Pelican, Ilie Dobre, Sebastian Domozină și mulți alții mi-au marcat copilăria.  Cei enumerați mai sus au asigurat Radioului audiențe la care posturile de televiziune și de radio de azi doar pot visa. Erau voci pe care le-aș recunoaște și astăzi din zeci de mii de voci.

De multe ori, vocile emisiunii descriau meciuri atât de anoste, de slabe și de incoerente, încât ceea ce transmiteau pe post nu avea nicio legătură cu realitatea din arenă. Comentatorii recreau din „mucegaiuri și noroi” frumusețe. Poate că acceasta este principala calitate pe care trebuie să o posede un comentator sportiv. Într-o lume a marasmului, cei de la Fotbal minut cu minut au creat un univers sigur și mai blând cu cei din jurul lor.

Cartea lui Ovidiu Blag, publicată în două volume în urmă cu câțiva ani în urmă, este o mărturie a unui jurnalist sportiv care a crescut cu celebra emisiune radiofonică. Câți asemenea lui nu or mai fi în țară? Numărul exact nu va fi cunoscut niciodată și, cumva, este mai bine așa. Căci, vorba aia, iubirea nu poate fi cuantificată. Un lucru este cert: emisiunea a fost iubită de foarte mulți oameni, fiind ascultată nu doar în casă, ci și în tren, în mașini, în tractoare, pe câmp, pe stadioane, în școli în pauza dintre cursuri etc. Chiar acum îmi trec prin minte imagini cu oameni prezenți în tribunele stadionului din Ploiești, în anii ’80, care veneau cu radioul portabil cu baterii mari și pătrățoase și ascultau transmisiunile meciurilor, strângând în jurul lor grupuri de oameni la fel de pasionați. Meciul de pe teren se termina doar după încheierea transmisiunii radiofonice.

Portrete ale comentatorilor, arbitrilor, conducătorilor de club și ale unor mari jucători, povești ale unor întâmplări vesele dintr-o epocă tristă, tablouri ale unor vremuri în care oamenii erau sub vremuri – toate acestea și multe alte sunt de găsit în această carte. Carte despre dragostea pentru fotbal și sport, volum despre oameni și obiceiuri din trecut, despre un mod tihnit de a fi. Scriind câteva rânduri despre aceste volume, fac un exercițiu de nostalgie, de regăsire a celui care am fost cândva, de căutare a unui timp ce niciodată nu se va întoarce. Este, în același timp, și o formă de terapie care mă ajută să rezist prezentului.

La finalul trecerii prin lume, rămân doar cele pe care le-ai iubit: oameni, cărți, locuri, filme, emisiuni, ziare, melodii, tablouri, jocuri sportive, voci... Acestea sunt dovezi ale faptului că am iubit și ne-am bucurat, ne-am întristat și am plâns amarnic, așa cum fac toți oamenii de când este lumea. Am trăit, pur și simplu. Și asta este suficient.

Las mai jos câteva pasaje care mi-au plăcut mult:

“Pare din ce în ce mai evident că fotbalul a fost, este și va rămâne un fenomen. Sunt, fără îndoială, unghiuri diferite și puncte de vedere diverse, sunt socoteli matematice și calcule strict financiare, sunt orgolii nemăsurate și țepe cinice, nostalgii desuete și violențe criminale. Fotbalul reunește în jurul său cea mai eterogenă masă de oameni din toate timpurile. În tribune găsești, în toate împrejurările, și om sărac-om bogat, și cult și analfabet, și urât și frumos, și deștept și nătâng, și călău și victimă, și ministru și slugă.”(Sebastian Domozină, vol. 1, p.105)

“Atâta vreme cât va exista pe lume sport, vor exista și comentatorii lui.”(Dumitru Graur, vol. 2, p. 159)

“Partidul Comunist Român a găsit o variantă ca noi să putem asculta radioul. Când spun noi, mă refer la locuitorii cartierului copilăriei mele. Au fost instalate din loc în loc niște difuzoare, pe stradă, din care răzbăteau emisiunile de la radio. Pentru un cartier atât de sărac, încât nu îmi amintesc să fi avut cineva acasă un aparat de radio, această idee a fost una care pe mine , personal, m-a ajutat. Și nu pot uita cum stăteam sub un astfel de difuzor, pe stradă, și ascultam transmisiunile sportive. Și țin minte cum mă visam și eu, atunci când ascultam relatările crainicilor, ca ei, ca protagoniștii acelor meciuri de fotbal, sportivi pe care îi lăudau crainicii care transmiteau meciurile. Așa mă visam și eu, precum eroii zugrăviți atât de măiastru de comentatori: să iau mingea, să driblez, să marchez un gol important pentru echipa mea și chiar pentru țara mea, pentru că mă visam jucător al echipei naționale, desigur. ”(Mircea Lucescu, vol. 2, p. 220)

Ostraca 9

 

Iarba (de Carl Sandburg)

 

Faceţi grămezi înalte de trupuri la Austerlitz şi

la Waterloo

Îngropaţi-le cu lopata şi apoi lăsa-ţi-mă să lucrez -

eu sunt iarba, acopăr totul

 

Şi faceţi grămezi înalte la Gettysburg

Şi faceţi grămezi înalte la Ypres şi la Verdun.

Îngropaţi-le şi lăsaţi-mă să lucrez.

Doi ani, zece ani, şi pasagerii vor întreba conductorul:

ce loc e acesta?

unde suntem?

 

Sunt iarba

Lăsaţi-mă să lucrez.

(Traducere de A.E. Baconski)