Fotbal minut cu minut (o recenzie)

 

Mi se întâmplă ca în timpul transmisiunii unui meci de fotbal să închid ochii și să mă concentrez asupra comentariului sportiv. Este vorba chiar și de meciuri în care joacă cele mai bune echipe din lume: Real Madrid, FC Barcelona, Internazionale, AC Milan, Juventus, Bayern,  Manchester United, FC Liverpool, Arsenal etc. Atât, stau și ascult. Este ca și cum aș asculta poveștile unor meciuri spuse de oameni care înțeleg fenomenul sportiv.

Las mintea să asculte vorbele jurnaliștilor - comentatori și îmi imaginez ce se întâmplă pe terenul de fotbal, iar mintea mea reconstruiește jocurile în felul ei unic, de mașină miraculoasă. Mă întorc, în felul acesta autoimpus, în anii copilăriei mele, când ascultam transmisiunile emisiunii Fotbal minut cu minut, una dintre cele mai iubite producții ale Radioului Public. Ion Ghițulescu, Dan Voicilă, Dumitru Pelican, Ilie Dobre, Sebastian Domozină și mulți alții mi-au marcat copilăria.  Cei enumerați mai sus au asigurat Radioului audiențe la care posturile de televiziune și de radio de azi doar pot visa. Erau voci pe care le-aș recunoaște și astăzi din zeci de mii de voci.

De multe ori, vocile emisiunii descriau meciuri atât de anoste, de slabe și de incoerente, încât ceea ce transmiteau pe post nu avea nicio legătură cu realitatea din arenă. Comentatorii recreau din „mucegaiuri și noroi” frumusețe. Poate că acceasta este principala calitate pe care trebuie să o posede un comentator sportiv. Într-o lume a marasmului, cei de la Fotbal minut cu minut au creat un univers sigur și mai blând cu cei din jurul lor.

Cartea lui Ovidiu Blag, publicată în două volume în urmă cu câțiva ani în urmă, este o mărturie a unui jurnalist sportiv care a crescut cu celebra emisiune radiofonică. Câți asemenea lui nu or mai fi în țară? Numărul exact nu va fi cunoscut niciodată și, cumva, este mai bine așa. Căci, vorba aia, iubirea nu poate fi cuantificată. Un lucru este cert: emisiunea a fost iubită de foarte mulți oameni, fiind ascultată nu doar în casă, ci și în tren, în mașini, în tractoare, pe câmp, pe stadioane, în școli în pauza dintre cursuri etc. Chiar acum îmi trec prin minte imagini cu oameni prezenți în tribunele stadionului din Ploiești, în anii ’80, care veneau cu radioul portabil cu baterii mari și pătrățoase și ascultau transmisiunile meciurilor, strângând în jurul lor grupuri de oameni la fel de pasionați. Meciul de pe teren se termina doar după încheierea transmisiunii radiofonice.

Portrete ale comentatorilor, arbitrilor, conducătorilor de club și ale unor mari jucători, povești ale unor întâmplări vesele dintr-o epocă tristă, tablouri ale unor vremuri în care oamenii erau sub vremuri – toate acestea și multe alte sunt de găsit în această carte. Carte despre dragostea pentru fotbal și sport, volum despre oameni și obiceiuri din trecut, despre un mod tihnit de a fi. Scriind câteva rânduri despre aceste volume, fac un exercițiu de nostalgie, de regăsire a celui care am fost cândva, de căutare a unui timp ce niciodată nu se va întoarce. Este, în același timp, și o formă de terapie care mă ajută să rezist prezentului.

La finalul trecerii prin lume, rămân doar cele pe care le-ai iubit: oameni, cărți, locuri, filme, emisiuni, ziare, melodii, tablouri, jocuri sportive, voci... Acestea sunt dovezi ale faptului că am iubit și ne-am bucurat, ne-am întristat și am plâns amarnic, așa cum fac toți oamenii de când este lumea. Am trăit, pur și simplu. Și asta este suficient.

Las mai jos câteva pasaje care mi-au plăcut mult:

“Pare din ce în ce mai evident că fotbalul a fost, este și va rămâne un fenomen. Sunt, fără îndoială, unghiuri diferite și puncte de vedere diverse, sunt socoteli matematice și calcule strict financiare, sunt orgolii nemăsurate și țepe cinice, nostalgii desuete și violențe criminale. Fotbalul reunește în jurul său cea mai eterogenă masă de oameni din toate timpurile. În tribune găsești, în toate împrejurările, și om sărac-om bogat, și cult și analfabet, și urât și frumos, și deștept și nătâng, și călău și victimă, și ministru și slugă.”(Sebastian Domozină, vol. 1, p.105)

“Atâta vreme cât va exista pe lume sport, vor exista și comentatorii lui.”(Dumitru Graur, vol. 2, p. 159)

“Partidul Comunist Român a găsit o variantă ca noi să putem asculta radioul. Când spun noi, mă refer la locuitorii cartierului copilăriei mele. Au fost instalate din loc în loc niște difuzoare, pe stradă, din care răzbăteau emisiunile de la radio. Pentru un cartier atât de sărac, încât nu îmi amintesc să fi avut cineva acasă un aparat de radio, această idee a fost una care pe mine , personal, m-a ajutat. Și nu pot uita cum stăteam sub un astfel de difuzor, pe stradă, și ascultam transmisiunile sportive. Și țin minte cum mă visam și eu, atunci când ascultam relatările crainicilor, ca ei, ca protagoniștii acelor meciuri de fotbal, sportivi pe care îi lăudau crainicii care transmiteau meciurile. Așa mă visam și eu, precum eroii zugrăviți atât de măiastru de comentatori: să iau mingea, să driblez, să marchez un gol important pentru echipa mea și chiar pentru țara mea, pentru că mă visam jucător al echipei naționale, desigur. ”(Mircea Lucescu, vol. 2, p. 220)

Ostraca 9

 

Iarba (de Carl Sandburg)

 

Faceţi grămezi înalte de trupuri la Austerlitz şi

la Waterloo

Îngropaţi-le cu lopata şi apoi lăsa-ţi-mă să lucrez -

eu sunt iarba, acopăr totul

 

Şi faceţi grămezi înalte la Gettysburg

Şi faceţi grămezi înalte la Ypres şi la Verdun.

Îngropaţi-le şi lăsaţi-mă să lucrez.

Doi ani, zece ani, şi pasagerii vor întreba conductorul:

ce loc e acesta?

unde suntem?

 

Sunt iarba

Lăsaţi-mă să lucrez.

(Traducere de A.E. Baconski)

 

 

Comentarii pe marginea propunerii de "Program școlară de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a"

 

Propunerea de programă la limba și literatura română pentru clasa a IX-a a stârnit o mulțime de reacții, cele mai multe dintre ele fiind negative. Corul criticilor este format, în mare măsură, din scriitori români din noile generații, diverși influenceri care critică din obișnuință orice seamănă a reflecție cu adiere conservatoare și profesori de specialitate care (supra)apreciază autorii contemporani. Există și un grup de scriitori și de profesori de limbă și literatură care susțin că noua abordare a programei, una care pune accent pe evoluția istorică a literaturii și pe definirea conceptelor, este mai potrivită.  

Principalele critici aduse noii programe sunt:

-         Elevii trebuie să încurajați să citească, iar textele clasicilor nu le mai stârnesc niciun interes, urmarea fiind că nu vor mai citi deloc. Florin Iaru a fost cel mai insistent în acest sens.

-           Unii (Elena Vlădăreanu, Ștefan Baghiu ș.a.) au criticat faptul că pe listă nu se găsește nicio autoare, dar ei nu par a ține cont de faptul că începuturile literaturii noastre au fost sărace în prezențe feminine. Ideea este una venită din zona feministă autohtonă. Din secolul al XIX-lea, reținem numele câtorva autoare – Iulia Hașdeu, Elena Văcărescu, Anne de Noilles, Veronica Micle, regina Elisabeta (Carmen Sylva) și Sofia Nădejde – sunt cele mai proeminente nume. Iulia Hașdeu a murit prea devreme, înainte să producă ceva relevant, și a scris ceva poezie în limba franceză; Elena Văcărescu și Anna de Noilles au scris în franceză, fiind percepute ca aparținând culturii franceze; Veronica Micle a fost o poetă minoră, care a supraviețuit în imaginarul românesc datorită iubirii lui Eminescu; Carmen Sylva a scris mult în germană, limba sa maternă, dar a scris câteva texte și în limba română; Sofia Nădejde a fost o scriitoare complexă și longevivă, militantă pentru drepturile femeilor și autoarea primului roman feminist din literatura română.

   Toate aceste doamne ar putea avea un loc în programa de limbă și literatură română pentru clasa a IX-a. Nu sunt autoare comparabile cu clasicii secolului XIX, nimeni nu pretinde asta, dar un capitol dedicat nașterii sensibilității literare feminine ar trebui să existe într-un manual de literatură dedicat literaturii secolului XIX. Saltul calitativ al literaturii feminine este vizibil în primele decenii ale seolului XX, când se afirmă Alice Voinescu, Marta Bibescu și Hortensia Papadat Bengescu – trei autoare rafinate și complexe. Născute la sfârșitul secolului XIX, acestea și-au scris operele în secolul XX.

-       Elevii nu vor mai fi racordați cu ceea ce oferă lumii autorii contemporani, metodele sunt vetuste, sugestiile de autori de studiat invită la înstrăinarea de lectură. Nici în acești ultimi ani nu s-a simțit o creștere a interesului elevilor pentru lectură și nici vreun interes special pentru literatura produsă de autorii români contemporani.

-        Se insistă prea mult cu autori din secolul al XIX-lea – Costache Negruzzi, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu și alții, dar se introduc și necunoscuți mai mediocri decât cei menționați (Radu Ionescu – cu La gura sobei și Cânturile intime, cel mai probabil! și Ion Codru Drăgușanu – Călătoriile unui român ardelean: în țară și în străinătate: 1835-1844).

Apărătorii noii programe susțin că:

-          Revenirea la abordarea diacronică a literaturii române predate în școli ar putea contribui la o înțelegere mai justă a ideii că o literatură este rezultatul unui proces evolutiv, are o istorie care începe dintr-un punct și continuă ascendent, cu sincope, cu pauze și reveniri. O atare abordare ar putea oferi elevilor câteva repere clare.

       Abordarea diacronică nu este una naționalistă, care consolidează înapoierea, ci una ce oferă continuitate unui demers de care au beneficiat chiar și contestatarii programei lansate în dezbatere publică.

-     Autoare nu prea au existat în primele secole ale literaturii noastre, cele care s-au afirmat în a două jumătate a secolului XI nu au valoarea estetică necesară pentru a fi incluse în manuale. Prezența scriitoarelor este relevantă în programele pentru clasele superioare de liceu.

-         În state model pentru societatea românească se studiază literatura tot într-o manieră diacronică – Franța, Italia ș.a. – primele capitole din manualele de liceu fiind dedicate autorilor de început din acele literaturi. Vorbim despre Dante, Rabelais, epopei medievale etc. Dacă noi nu am avut norocul unor autori de talia acestora, ce ar trebui să facem? Să-i ignorăm complet pe cei care au trăit și scris la începuturile literaturii noastre -cronicari, cei din Școala Ardeleană, pașoptiști etc?

-          Perspectiva antidiacronică a literaturii a condus la disoluția societală de astăzi, la deprecierea autorității didactice, la haosul din școli și la rezultatele dezastruoase de la evaluările școlare.

-      Ideea de canon literar este în continuare folositoare și nu este opresivă, disfuncțională și nedreaptă, absolutistă. Oamenii tineri au nevoie de repere clare, de modele validate de specialiști.

-          Rezultatul alegerilor din 2024 a fost, la rigoare, chiar rezultatul confuziei întreținute de reformatorii de astăzi, care au izolat gândirea istorică structurată, considerând-o perimată, permițând inflația de mitologie istorică naționalistă care a capturat o bună parte din publicul tânăr. Tinerii nu mai cunosc cronologia esențială a istoriei României, aceasta este o constatare a celor care lucrează direct cu aceștia. Ce dialog folositor poți avea cu un om care nu stăpânește reperele de bază?

Concluzii:

-        Programa propusă spre dezbatere este una de avarie, prin încercarea de a mai salva ceva din cunoașterea literaturii române la nivelul liceal. Dă un sens acestui proces de cunoaștere.

-          Nu poți începe predarea în liceu cu autorii postmodernismului românesc, mergând pe ideea că aceștia vor stârni pasiunea pentru lectură a noilor generații. Scriitorii esențiali ai postmodernismului românesc nu sunt citiți de publicul pentru care scriu, fiind tot mai străini de acesta și funcționând ca o bulă elitistă. Deși publicul larg nu are un simț estetic prea rafinat, are totuși sensibilitatea necesară pentru a se orienta spre o operă importantă pentru o comunitate.

-           Elaborarea unei secțiuni dedicate apariției sensibilității literare feminine se impune, deoarece autoarele din secolul XX nu au apărut pe un sol virgin. Dacă programa tot tratează diacronic literatura română, trebuie să existe o secțiune rezervată primelor scriitoare.

-          Este salutară ideea de a reintroduce câteva capitole despre evoluția limbii române în liceu. La fel de importantă este ideea de studia teoria literară esențială – definirea genurilor și a speciilor, definirea stilurilor și prezentarea diferențelor dintre acestea, a curentelor literare etc. Trebuia să se recomande mai clar studierea gramaticii la nivel liceal, este nevoie de așa ceva.

-           Operele din literatura străină recomandate mi se par foarte bune. Machiavelli, Montesquieu, Lamartine, Stendahl, Moliere sunt cei recomandați, profesorii putând să ilustreze demersurile didactice cu alți autori.

Ostraca 8

    Pentru a treia oară în ultima săptămână am avut același vis – un vis cu trotinete. Veneau din toate direcțiile spre mine, nu știam încotro să o apuc, mă simțeam hăituit.

 

 

    Este tare trist să descopăr că oameni pe care îi consideram decenți, pe unii dintre ei chiar îi admiram, s-au transformat peste noapte în niște militanți puri și duri. Ușurința cu care împrăștie tot felul de dezinformări mă lasă perplex. Mi-e teamă că alegerile prea categorice îi vor transforma pe toți în simpli propagandiști ai uneia dintre părți. Mi-e milă, de pe acum, de cei care vor fi în tabăra care va pierde partida.

 

    Scârbit de-atâta propagandă, tristețea unui meci de Liga a II-a cer.