Ostraca 13

 

Cred că singurii sportivi  la care nu ar merge nicio substanță interzisă - roxadustat, EPO, meldonium etc - sunt fotbaliștii români. La cât de nedefiniți sunt, medicamentele interzise ar avea efectul contrar: ar deveni mai dezordonați, mai lenți, mai nătărăi. Orice substanță le-ai administra, fie ea din avangarda industriei farmaceutice, la ei se vor manifesta doar efectele adverse.

 

Inflație de terapeuți și de psihologi, de specialiști în traume de tot soiul. Și fiecare se crede original, genial, pregatit să ofere explicații despre orice, oricând și oricui. Explicații încâlcite, metaforice, simbolice - pentru că doar sub o cupolă cu o asemenea încărcătură pot ele rezista. Lumea ca o traumă mare, stratigrafică, de nepătruns profanilor. Cabinetul ca un altar în care terapeutul a luat locul preotului.

 

Tastatura comentatorului român adăpostește strategul militar vizionar și geniul relațiilor internaționale.

 

Cursuri de antreprenoriat pentru toți.  Elevi, studenți, șomeri și pensionari. Țara te vrea antreprenor! În curând, vom auzi și de primul curs de antreprenoriat pentru cei morți. Dacă morții au putut vota, ar fi imposibil să nu aibă și un cât de mic talent pentru afaceri. Un Cicikov valah așteaptă, liniștit, clipa astrală.

Ostraca 12

 

Îmi amintesc calupul de știri externe din cadrul "Telejurnalului" din ultimii 4-5 ani ai regimului comunist. Încă mai aud vocea lui Nicolae Melinescu. Cea mai importantă știre, în economia acelei secțiuni informative, era cea despre conflictul arabo-israelian. Celelalte conflicte marcante din epocă -  războiul sovieto-afgan și cel irakiano-iranian - erau tratate discret. Nu se potriveau ideilor vehiculate de autoritățile noastre din acele vremuri. Erau anii prieteniei lui Ceaușescu cu lumea arabă și, în particular, cu Yasser Arafat. Îmbrățișările celor doi, nesfârșite și cam pătimașe pentru doi oameni politici importanți, mă amuzau tare. Au trecut aproape 40 de ani de atunci. A dispărut Ceaușescu, s-au dus Arafat și liderii israelieni ai acelor vremuri, s-au schimbat vreo 6 președinți americani, s-a fărâmițat URSS, a apărut Putin, China a ajuns să contesteste supremația americană, Netanyahu s-a impus drept figură emblematică a politicii israeliene din ultimele 3 decenii, au fost dați jos câțiva dictatori din lumea arabă și multe, multe altele. Numai conflictul arabo-evreiesc a rămas o constantă a vremurilor, a tuturor vremurilor.

Vom fi oale și ulcele noi, cei care descopeream lumea în anii '80, și acest conflict tot nu se va fi sfârșit. Vor fi pământ și toți influencerii care au ajuns să țină locul istoricului, economistului sau reporterului onest de pe vremuri. Acest ultim gând este singurul element liniștitor.

Vom face, vom drege, vom reforma, vom îndrepta, vor fi manuale pe bănci în prima zi de școală, vom da burse, vom avea echitate și diversitate cât cuprinde, școlile vor fi conduse după criterii europene etc. Viitorul este timpul la care vorbesc reformatorii educației românești. Un viitor atât de luminos că nu-l poți privi în față.

Jale va fi când se vor pensiona profesorii formați în anii 70-80! Abia atunci vom realiza ce dezastru au produs toate pseudoreformele la care a fost supus sistemul de educație în ultimii 30 de ani.

 

- Ce așteptări ai de la viitorul ministru al învățământului?

- Să rostească cât mai rar cuvântul "reformă".

Lejeritatea cu care românii creează mitologii politice este uluitoare. Suntem campioni la creat mituri din nimic, fără niciun fundament. Nu mai există disticție între prost şi deştept, în speța aceasta. Inteligentul devine prost, iar prostul rămâne tot prost. Este vorba, la rigoare, de o democratizare a pasiunilor politice. Singurul aspect liniştitor al acestui caz este termenul de valabilitate redus al miturilor. Ne salvează de la ridicolul total.

Ostraca 11

 

Războiul din Iran a intrat în a cincea săptămână. Calculele israelienilor și ale tot mai instabilului Donald Trump, care prevedeau o victorie în două săptămâni, au fost date peste cap de rezistența și de pregătirea de război iraniană. Se așteptau ca eliminarea Ayatollahului Khamenei să conducă, spontan, la revolte populare și la o disoluție a autorității regimului teocratic. Nici vorbă de așa ceva, regimul pare mai întărit decât era înainte de atacul americano-israelian.

Nu știm care va fi evoluția acestui conflict, fiindcă războaiele “au viața lor proprie”.  Se va extinde și înspre granița de Est, va duce la destabilizarea unor state din zonă unde regimurile politice sunt fragile, vor fi trimise trupe americane la sol și se va încerca îndepărtarea actualului regim?  Acestea sunt întrebări la care vom primi răspuns în perioada următoare. Oricum, prelungirea războiului are efecte economice și politice devastatoare ce vor fi decontate de țări și sisteme politice care nu au nicio legătură acest război nenorocit.

Dacă există vreo poziție politică expusă în această perioadă pe care am apreciat-o– dacă pot aprecia vreodată vreo poziție politică – atunci pot spune că mi-a plăcut atitudinea demnă a kurzilor, care au refuzat să se implice și să-i atace pe iranieni. După ce au fost înșelați în atâtea rânduri de occidentali cu promisiuni false, kurzii au zis “pas”, spre cinstea lor. Este războiul vostru, spălați-vă pe cap cu el.

 

Revăd, pentru a doua oară, seria israeliană “Fauda”, care se concentrează pe activitatea unei echipe de intervenție a unuia dintre serviciile secrete israeliene. Este un serial excelent, țin să precizez asta: bine jucat, cu ritm susținut și scenariu realist. Elementul care mă șochează și acum este obișnuința cu violența și cu ura, devenite elemente ale cotidianului. Atât de mult sânge a curs de ambele părți, încât pare imposibil să asiști la o reconciliere. Actorii, evrei și arabi, joacă foarte bine, credibil. Stau și mă întreb cum se raportează ei la trecutul comun încărcat de ură și la rolurile  în care se joacă de-a omorul. Cum poți înfrâna pornirea revanșardă după ce auzi de un atentat palestinian petrecut în dimineața în care aveai o filmare? Cum te abții după o intervenție brutală a Tzahalului în Cisiordania?