Mi se întâmplă ca în timpul transmisiunii
unui meci de fotbal să închid ochii și să mă concentrez asupra comentariului
sportiv. Este vorba chiar și de meciuri în care joacă cele mai bune echipe din
lume: Real Madrid, FC Barcelona, Internazionale, AC Milan, Juventus, Bayern, Manchester United, FC Liverpool, Arsenal etc.
Atât, stau și ascult. Este ca și cum aș asculta poveștile unor meciuri
spuse de oameni care înțeleg fenomenul sportiv.
Las mintea să asculte vorbele
jurnaliștilor - comentatori și îmi imaginez ce se întâmplă pe terenul de fotbal,
iar mintea mea reconstruiește jocurile în felul ei unic, de mașină miraculoasă.
Mă întorc, în felul acesta autoimpus, în anii copilăriei mele, când ascultam
transmisiunile emisiunii Fotbal minut cu minut, una dintre cele mai
iubite producții ale Radioului Public. Ion Ghițulescu, Dan Voicilă, Dumitru
Pelican, Ilie Dobre, Sebastian Domozină și mulți alții mi-au marcat copilăria. Cei enumerați mai sus au asigurat Radioului audiențe
la care posturile de televiziune și de radio de azi doar pot visa. Erau voci pe
care le-aș recunoaște și astăzi din zeci de mii de voci.
De multe ori, vocile emisiunii descriau
meciuri atât de anoste, de slabe și de incoerente, încât ceea ce transmiteau pe
post nu avea nicio legătură cu realitatea din arenă. Comentatorii recreau din „mucegaiuri
și noroi” frumusețe. Poate că
acceasta este principala calitate pe care trebuie să o posede un comentator
sportiv. Într-o lume a marasmului, cei de la Fotbal minut cu minut au
creat un univers sigur și mai blând cu cei din jurul lor.
Cartea lui Ovidiu Blag, publicată în două
volume în urmă cu câțiva ani în urmă, este o mărturie a unui jurnalist sportiv
care a crescut cu celebra emisiune radiofonică. Câți asemenea lui nu or mai fi
în țară? Numărul exact nu va fi cunoscut niciodată și, cumva, este mai bine
așa. Căci, vorba aia, iubirea nu poate fi cuantificată. Un lucru este cert:
emisiunea a fost iubită de foarte mulți oameni, fiind ascultată nu doar în
casă, ci și în tren, în mașini, în tractoare, pe câmp, pe stadioane, în școli
în pauza dintre cursuri etc. Chiar acum îmi trec prin minte imagini cu oameni
prezenți în tribunele stadionului din Ploiești, în anii ’80, care veneau cu radioul portabil cu
baterii mari și pătrățoase și ascultau transmisiunile meciurilor, strângând în
jurul lor grupuri de oameni la fel de pasionați. Meciul de pe teren se termina
doar după încheierea transmisiunii radiofonice.
Portrete ale comentatorilor, arbitrilor,
conducătorilor de club și ale unor mari jucători, povești ale unor întâmplări
vesele dintr-o epocă tristă, tablouri ale unor vremuri în care oamenii erau sub
vremuri – toate acestea și multe alte sunt de găsit în această carte. Carte
despre dragostea pentru fotbal și sport, volum despre oameni și obiceiuri din
trecut, despre un mod tihnit de a fi. Scriind
câteva rânduri despre aceste volume, fac un exercițiu de nostalgie, de regăsire
a celui care am fost cândva, de căutare a unui timp ce niciodată nu se va
întoarce. Este, în același timp, și o formă de terapie care mă ajută să rezist
prezentului.
La finalul trecerii prin lume, rămân doar
cele pe care le-ai iubit: oameni, cărți, locuri, filme, emisiuni, ziare,
melodii, tablouri, jocuri sportive, voci... Acestea sunt dovezi ale faptului că
am iubit și ne-am bucurat, ne-am întristat și am plâns amarnic, așa cum fac
toți oamenii de când este lumea. Am trăit, pur și simplu. Și asta este
suficient.
Las mai jos câteva pasaje care mi-au
plăcut mult:
“Pare din ce în ce mai evident că fotbalul a
fost, este și va rămâne un fenomen. Sunt, fără îndoială, unghiuri diferite și
puncte de vedere diverse, sunt socoteli matematice și calcule strict
financiare, sunt orgolii nemăsurate și țepe cinice, nostalgii desuete și
violențe criminale. Fotbalul reunește în jurul său cea mai eterogenă masă de
oameni din toate timpurile. În tribune găsești, în toate împrejurările, și om
sărac-om bogat, și cult și analfabet, și urât și frumos, și deștept și nătâng,
și călău și victimă, și ministru și slugă.”(Sebastian Domozină, vol.
1, p.105)
“Atâta vreme cât va exista pe lume sport, vor
exista și comentatorii lui.”(Dumitru Graur, vol. 2, p. 159)
“Partidul
Comunist Român a găsit o
variantă ca noi să putem asculta radioul. Când spun noi, mă refer la locuitorii
cartierului copilăriei mele. Au fost instalate din loc în loc niște difuzoare,
pe stradă, din care răzbăteau emisiunile de la radio. Pentru un cartier atât de
sărac, încât nu îmi amintesc să fi avut cineva acasă un aparat de radio,
această idee a fost una care pe mine , personal, m-a ajutat. Și nu pot uita cum
stăteam sub un astfel de difuzor, pe stradă, și ascultam transmisiunile
sportive. Și țin minte cum mă visam și eu, atunci când ascultam relatările
crainicilor, ca ei, ca protagoniștii acelor meciuri de fotbal, sportivi pe care
îi lăudau crainicii care transmiteau meciurile. Așa mă visam și eu, precum
eroii zugrăviți atât de măiastru de comentatori: să iau mingea, să driblez, să
marchez un gol important pentru echipa mea și chiar pentru țara mea, pentru că
mă visam jucător al echipei naționale, desigur. ”(Mircea Lucescu,
vol. 2, p. 220)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu