A căzut de la etaj, au zis unii
când milițianul
i-a întrebat dacă știu ceva despre caz
Nu, nu, tovarășu, s-a aruncat,
sunt sigur de asta
A țipat un altul
Adevărul este că nu-mi mai
amintesc nimic despre acea
Întâmplare nefericită
Nu mai știu ziua în care a avut
loc
Nici dacă era dimineață ori seară
Nici la ce oră am auzit cum
geamul se crapă
Nu mai știu dacă ploua sau era
cald în oraș
Și nici dacă fusese certat de
vreun educator
Îmi amintesc doar că băiatul
cânta la muzicuță
Când a căzut și ultimele cuvinte
rostite
În timp ce se apropia de pământ-
O, mamă, de ce m-ai părăsit?
Și-mi mai amintesc tăcerea
noastră
Lungită pe câteva zile
Și postul pe care l-am ținut
spontan
Și numele lui mi-l amintesc
Marius Mărăcineanu
10 ani avea pe atunci
Și-a fost îngropat într-un colț
al cimitirului
Cu o cruce din pal la cap
Pusă de noi
Și-mi mai amintesc că sângele lui
de pe caldarâm
Se strânsese în formă de inimă
Ce parcă pulsa când ne uitam înspre
ea
Acum dar atâta pot face pentru
el:
să-i scriu numele,
să-i simt inima pulsând
și să-i aud glasul cu care - și
cheamă mama
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu