Nu mă voi mai trezi vreodată într-o cameră cu 30 de paturi
din care urlă câte un suflet castrat
N-am să mai alerg niciodată după o cană de ceai cu zahăr ars
și n-am să mă mai bat pentru un covrig cu unul mai slab
decât mine
Nu-l voi mai vedea niciodată pe Smeu
mâncând pâine cu amandine
cu eleganță de senior
Nu voi mai recita poezii patriotice de 23 August
sperând să primesc o porție de ciorbă în plus
Nu voi mai auzi vreodată 200 de copii urlând fericiți:
Vin mamele, vin mamele
noastre de-o zi!
N-am să mai aștept cu înfrigurare sosirea autocarului
care ne ducea în vizită la închisoarea Doftana
N-am să mai plâng la filmele în care moare comisarul
Moldovan
Nu voi mai crede niciodată în zâne, în vrăjitori care învârt
un inel și schimbă lumea
Nu voi mai putea privi niciodată Crucea Caraiman
la apus ori răsărit cu aceiași ochi ca-n 87
Nu-l voi mai vedea niciodată pe Călinescu la 10 ani
jucând șah cu ochii închiși și luând banii pensionarilor
în Parcul Nichita
Stănescu din Ploiești
N-o să mai aștept să cresc mare, acum
când știu că a fi
matur nu te face mai inteligent
Nu mă voi scălda, în cele din urmă, de două ori în aceeași
apă
Nu voi mai spera că binele învinge până la urmă,
acum când știu că n-are nicio șansă
Nu voi mai crede în finaluri fericite, acum când știu că
totul conduce spre moarte
Poate voi crede, totuși, că moartea este un final fericit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu