Când iubești poezia, este al naibii
de trist să faci note despre industria pielăriei din România.
Aflat într-o
călătorie în Franța, marele istoric rus Nikolai Karamzin a vizitat grupurile de exilați. I se pun tot felul de întrebări despre țară, despre Maica
Rusie. Un grup îl întreabă: ce fac rușii, cum reacționează ei în fața istoriei?
Karamzin a răspuns sec: Fură ! Ce-am putea noi să-i răspundem unui străin care
ne întreabă: ce fac românii, cum reacționează ei în fața istoriei în
desfășurare? Cred că un răspuns onest ar fi: Mint și fură!
“Dumnezeu și omul
sunt asemeni unor îndrăgostiți care nu s-au înțeles asupra locului de
întâlnire.” (Simone Weil)
“Ce-i lipsește
culturii noastre? Ii lipsesc cei 700 de ani de acasă.’’ ( Cornel Regman)
Cangurii și
șerpii. Toate societățile mici, subdezvoltate progresează în salturi, seamănă
cu cangurii. Țările mari înaintează lent, așa cum fac șerpii, au ținte precise
pe care le urmăresc cu tenacitate pentru lungi perioade de timp. Creșterile
spectaculoase și nesănătoase conțin germenii eșecului viitor, deoarece nu sunt
bazate pe o fundații serioase; sunt doar revolte contra destinului. Țările mari
fac salturi mari înainte fără efort și fără să-și cuantifice
reușitele; țările mici nici măcar nu știu ce să facă cu reușitele lor.
Cei care au mult vor avea și mai mult, iar cei
care au puțin vor avea și mai puțin. Asta-i singura învățătură pe care o pot
trage din ultimii ani.
În aproape toate
basmele românești există un triunghi. Fratele cel mare este unealta răului, mijlociul este ființa
fără însușiri, fără opinie, executantul, iar cel mic este reprezentantul
binelui, cel care echilibrează cumpăna lumii. Între cele două extreme se poartă
războiul lumii. Dar ce se întâmplă cu cel mijlociu, cu unealta, cu apendicele
răului? Oare nu cumva cei mai mulți dintre noi suntem asemenea fiului mijlociu?
Băiatul meu de 3 ani, după ce m-a auzit spunând “Asta nu-i viață!”: “Dar care-i viața, tati? Cum arată viața?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu