“Presimţirile poeţilor sunt aventurile uitate ale lui Dumnezeu. ”(Elias Canetti, Provincia omului)
Julian Green : Ceea ce ma retine sa vorbesc despre religie este ca in mine exista un fanatic atipit pe care nu vreau sa-l trezesc.” …În mine nu mai există nici macar acest fanatic : sunt sterp, fără greutate si rece.
„Dacă tot coboară din maimuţă, omul poate şi să urce la loc".(Buster Keaton, citat de Radu Paraschivescu într-un articol publicat în Adevărul)
Democrației românești i-au plăcut întotdeauna adjectivele. A fost, pe rând, națională, balcanică, populară, originală, impotentă, etc. Acum, cred că cel mai potrivit adjectiv care poate fi alăturat tipului de democrație de care avem parte este perversă.
Omul cel mai nefericit: cel care nu mai are ce să aștepte.
Aș dori să întâlnesc acel creator (scriitor, regizor,muzician, pictor, etc) care declară deschis că un contemporan este mai talentat, mai bun decât el. Aș socoti această declarație drept primul semn al normalității pe care l-am găsit într-o revistă culturală românească.
În țărișoara noastră, cum îi spunem de 1 decembrie, anormal nu este să înjuri, să scuipi, să nimicești un om, să fii porcos, ci să nu faci toate pomenite mai sus.
A bârfi pe cineva înseamnă a-ți plimba limba printre măruntaiele lui.
