miercuri, 15 februarie 2012

Cioburi 5

Presimţirile poeţilor sunt aventurile uitate ale lui Dumnezeu. ”(Elias Canetti, Provincia omului)

Julian Green : Ceea ce ma retine sa vorbesc despre religie este ca in mine exista un fanatic atipit pe care nu vreau sa-l trezesc. …În mine nu mai există nici macar acest fanatic : sunt sterp,  fără greutate si rece.

„Dacă tot coboară din maimuţă, omul poate şi să urce la loc".(Buster Keaton, citat de Radu Paraschivescu într-un articol publicat în Adevărul)

Democrației românești i-au plăcut întotdeauna adjectivele. A fost, pe rând, națională, balcanică, populară, originală, impotentă, etc. Acum, cred că cel mai potrivit adjectiv care poate fi alăturat  tipului de democrație de care avem parte este perversă.

Omul cel mai nefericit: cel care nu mai are ce să aștepte.

Aș dori să întâlnesc acel creator (scriitor, regizor,muzician, pictor, etc) care declară deschis că un contemporan este mai talentat, mai bun decât el. Aș socoti această declarație drept primul semn al normalității pe care l-am găsit într-o revistă culturală românească.

În țărișoara noastră, cum îi spunem de 1 decembrie, anormal nu este să înjuri, să scuipi, să nimicești un om, să fii porcos, ci să nu faci toate pomenite mai sus.

A bârfi pe cineva înseamnă a-ți plimba limba printre măruntaiele lui.


***

Ești un prost
, chiar nu înțeleg de ce primești salariul!,
mi-a zis șeful astăzi,
iar eu îmi tot repet de atunci că
trăiesc în cea mai frumoasă dintre lumile posibile.
Ești un loser! Uită-te la tine, fraiere!,
mi-a aruncat printre dinți colegul spilcuit
ca un secretar mason,
iar eu îmi tot spun de atunci
că nu-i lume mai frumoasă decât asta.
Banca îmi ia banii pe rate și facturi,
hipermarketul golește complet portofelul,
iar mintea mea repetă că nu-i lume mai frumoasă ca asta.
Președintele îmi  repetă că sunt un trântor și-un bugetofag,
adjunctul lui îmi spune să devin un om serios și să pun mâna pe lopată,
iar mintea mea merge în gol precum
un patefon stricat ce repetă aceeași melodie:
trăiesc în cea mai frumoasă dintre lumile posibile.

Stau pe marginea patului şi-mi tot repet
că trăiesc în cea mai frumoasă dintre lumi
 -cerul e sus , soarele iese dintre neguri  în fiece zi,
 inima pământului  bate în ritmul ei egal și etern, -
însă nu știu de unde vine neliniștea asta
 ce se lăţeşte ca un vagin în care încap
toate înfrângerile lumii.